Naţionala masculină a României a învins cu scorul de 33-29 vicecampioana mondială, Polonia, păstrându-şi intacte şansele de calificare la Campionatul European din 2010.
Tricolorii au început timid meciul de ieri, de la Buzău, ceea ce le-a permis vicecampionilor mondiali să se desprindă rapid la 5-1 şi 8-4. Impulsionaţi de paradele portarului Rudi Stănescu şi de pofta de gol a lui Valentin Ghionea, românii au revenit în joc, reuşind să treacă pentru prima dată în avantaj în minutul 21, scor 9-8. Până la final, ai noştri au condus în permanenţă, oaspeţii nefiind în stare să se apropie la mai mult de un gol. Aşadar, o victorie istorică a echipei antrenate de Aihan Omer, pentru care au înscris Ghionea (13 goluri), Pârâianu (5), Iacob (4), ?ania (3), Cozma (2), Timofte (2), Petrea (2), Buricea (1), Georgescu (1). În urma acestui succes, România, care nu a mai fost la un Campionat European din 1996, conduce în clasamentul grupei 1 cu 4 puncte din două jocuri, însă pentru băieţii noştri urmează două partide foarte dificile în acest an, cu Muntenegru (26 noiembrie), în deplasare, şi cu Suedia (30 noiembrie), pe teren propriu. Meciurile retur se vor disputa anul viitor, primele două clasate urmând să meargă la turneul final din Austria.
OŢELUL AVANSEAZĂ ÎN CUPA CUPELOR
Echipa feminină Oţelul Galaţi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Cupelor, după ce a câştigat ambele meciuri disputate pe teren propriu cu ZRK Liubuski (Bosnia). Sâmbătă, gălăţencele au învins cu 34-14, iar ieri s-au impus cu 36-12.
În Cupa EHF, Rulmentul Braşov a dispus, în deplasare, de VOC Amsterdam (Olanda), cu 35-23, iar HCM Baia Mare a întrecut, pe teren propriu, scor 29-26, pe Milli Piyango (Turcia). Meciurile retur sunt programate la sfârşitul acestei săptămâni.
Citește pe Antena3.ro