x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Internat la psihiatrie din cauza pariurilor

Internat la psihiatrie din cauza pariurilor

de Ovidiu Ciutescu    |    13 Noi 2008   •   00:00
Internat la psihiatrie din cauza pariurilor

Cehul Vlastimil Petrzela, fost antrenor al echipei Zenit St. Petersburg în perioada 2002-2006, a ajuns client al medicilor psihiatri. Boala de care sugeră cehul are un diagnostic spectaculos: viciul pariurilor! În prezent, Petrzela se află internat  într-o clinică psihiatrică din Cehia, informează rian.ru, citat de Mediafax.



Vlastimil Petrzela avea un salariu la Zenit St. Petersburg, după primul an, când a condus echipa pe locul al doilea în campionat, de trei milioane de dolari anual. Jumătate din aceşti bani, Petrzela îi pierdea în cazinouri. Soţia antrenorului şi-ar fi dorit ca tehnicianul să nu fi fost atât de bine plătit în Rusia: "Vlastimil a fost dintotdeauna un parior. Dar salariul primit în St. Petersburg l-a determinat să nu mai aibă deloc autocontrol. Dacă nu l-ar fi plătit atât de mult... Antidepresivele pe care a început să le ia când era la Zenit au avut şi ele un rol. Pur şi simplu nu era conştient de cât de mulţi bani pierdea".

După ce s-a întors în Cehia, Vlastimil Petrzela a continuat să parieze şi a fost nevoit să se interneze într-o faimoasă clinică de lângă Praga. Soţia antrenorului a mai precizat că nimeni din cadrul clubului Zenit nu s-a interesat de situaţia tehnicianului şi că dacă ar avea o nouă ofertă de a pregăti o echipă din Rusia ar fi nevoită să meargă cu el.

×
Subiecte în articol: sport