Victor Becali a declarat că portarul dinamovist Bogdan Lobonţ a fost împrumutat la gruparea italiană AS Roma, care are dreptul de a opta pentru un transfer definitiv.
"Azi, Lobonţ a semnat un contract prin care devine jucătorul echipei AS Roma pentru un an de zile, cât durează împrumutul de la Dinamo. E posibil ca el să devină definitiv jucătorul grupării italiene la finalul îmrpumutului, având prima opţiune", a declarat Becali.
Portarul echipei naţionale Bogdan Lobonţ s-a accidentat, în luna aprilie, în meciul din sezonul precedent al Ligii I, dintre Dinamo şi Gloria Bistriţa. El a suferit o entorsă la genunchiul drept şi o ruptură la ligamentul încrucişat anterior. Lobonţ a fost supus, tot în aprilie, unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Belgia, iar în prezent se află în perioada de recuperare, pe care o efectuează la Roma.
Astăzi este ultima zi în care se mai pot efectua transferuri în Italia.
De-a lungul carierei sale, Lobonţ, în vârstă de 31 de ani, a mai evoluat la Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti, Ajax Amsterdam, AC Fiorentina şi Dinamo Bucureşti.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro