În 1992, regretatul actor Florian Pittiș vedea în marele „El Pibe D’Oro” spirit de giuleștean: „Maradona este rapidist!”
În urmă cu 25 de ani, sub cireșul de la studioul de înregistrări al trupei Compact era o agora a Bucureștiului postdecembrist. Era locul unde se întâlneau ziariști, muzicieni, actori și admiratori ai acestora. Se discuta de la politică la muzică și de la sport la economie. Desigur, de multe ori s-a deschis și subiectul „care a fost mai bun Pele sau Maradona?”. Părerile, mereu extrem de împărțite. Fiecare avea o opinie categorică, fie pro Pele, fie pro Maradona. Florian Pittiș, „fin observator, microbist și rapidist feroce”, după cum singur se caracteriza, avea opțiunea lui, total diferită de a celorlalți.
„Nu mai comparați Pele cu Maradona. Eu i-am văzut jucând pe amândoi. Pele a fost un atacant eficient. Fenta fundașul direct și marca. Atât. Maradona însă driblează tot terenul și de cele mai multe ori ratează. Este la fel ca Goanță la Rapid. Dar ăsta este farmecul spectacolului. Contează mai puțin golul și mult mai mult acțiunea frumoasă. «Decât un gol urât, mai bine o ratare frumoasă». Nu este doar un slogan. Este o stare de spirit în Giulești. Rapid nu a luat, ca Steaua, Cupa Campionilor Europeni. Însă Goanță i-a dat lui Dumitru, paznicul marelui Pele, mingea printre picioare. Și tot Goanță l-a umilit și pe Rotariu, paznicul lui Maradona. Maradona e ca Goanță. Driblează tot. Inclusiv poarta. Dar când face asta, deși ratează, deși echipa pierde, el face spectatorul să se simtă important, să fie fericit că este pe stadion”, descria Florian Pittiș.
„Diego Maradona este un Bob Dylan al fotbalului”
Florian Pittiș îl compara pe Maradona și cu idolul lui, Bob Dylan. „Este o mare asemănare între ei. Sunt rebeli, sunt poeți în ceea ce fac, unul pe teren, celălalt pe scenă, sunt geniali, sunt sursă de inspirație pentru toți ceilalți. Copiii care se apucă de muzică vor să ajungă ca Bob Dylan, copiii care se apucă de fotbal vor să fie ca Maradona. De asta spun că Maradona este un Bob Dylan al fotbalului. Când aceste două mari genii nu vor mai fi, muzica și fotbalul nu vor mai fi la fel. Va fi doliu mondial”, spunea Moțu.
Doar doi jucători am văzut driblând toți jucătorii de pe teren: pe Maradona și pe Goanță. Și fiecare a ratat după ce au driblat tot. Au driblat și poarta. Însă eu asta iubesc la ei: spectacolul pe care-l fac. Nu golul mă interesează, ci drumul până la gol.
Florian Pittiș, 1992
Maradona este giuleștean pursânge. Este singur împotriva tuturor. El, de unul singur, îi face pe ceilalți mari. Toți îl atacă, toți îl faultează, dar el îi ajută pe toți.
Florian Pittiș, 1992

Ştiri din .ro
-
Cum arată doctoriță de la SMURD Iași care a fost inclusă în „Atlasul Frumuseții”: „Un pacient s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și este în rai” libertatea.ro
-
Alertă despre accelerarea vaccinării: „Noua variantă a virusului este mai periculoasă şi va ajunge curând predominantă” libertatea.ro
Se cunosc primele echipe ce ies din grupe la mondialul de handbal din Egipt
Dan Petrescu învins de Alexandru Maxim, la debutul său ca antrenor în Turcia
Handbal feminin: Înfrângere umilitoare pentru CSM București
FC Barcelona în derivă. Clubul a amânat alegerile pentru președinte și caută soluții alternative
Caz fără precedent în handbalul mondial: Două meciuri simultane s-au încheiat la egalitate, cu același scor
Cum a ajuns Șumudică interzis în Turcia
