x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mihai Leu nu spera la titlu

Mihai Leu nu spera la titlu

26 Mar 2004   •   00:00

Incepand de azi se da startul, la Brasov, in Campionatul National de Raliuri (CNR), unde Mihai Leu incearca sa-si apere trofeul cucerit anul trecut.

Hunedoareanului, care anul trecut a abandonat in cursa din Ardeal, ii va fi foarte greu sa obtina performante foarte mari in acest sezon, dupa ce a fost nevoit sa-si vanda masina de anul trecut, Hyundai Accent WRC.

NOUTATE. In cursa din Ardeal, fostul campion mondial de box profesionist va lua startul cu un Hyundai Coupe Kitcar. „Sper sa mearga bine si voi face tot posibilul sa ajung cat mai in fata. Oricum, anul acesta il vad ca favorit la titlu pe Dan Gartofan, care are masina de campionat mondial", a declarat Leu.

FAVORITI. Cursa castigata anul trecut de Emanuel Ilina, pe un Mitsubishi Lancer Evo 6, se desfasoara in perioada 26-28 martie si va fi disputata, in principal, de Dan Gartofan (Seat Cordoba) si Constantin Aur (Skoda Octavia), amandoi beneficiind de aportul unor masini superioare, din categoria World Rally Car (WRC). Acesta este ultimul sezon al campionatului national in care este permisa participarea masinilor din competitia mondiala.

La Brasov, la fel ca si in ceilalti ani, se asteapta ca spectatorii sa ia cu asalt traseul. „Anul trecut, in Poiana au fost 15.000 de oameni. Sper ca in acest week-end vremea sa fie buna si sa vina macar la fel de multi", a incheiat Leu.

Aur vrea sa fie campion

O data cu revenirea in campionatul national de raliuri, fostul multiplu campion Titi Aur doreste ca, in urma celor 10 etape din acest an, sa-si redobandeasca prima pozitie in ierarhie. „Vreau ca in 2004 sa redobandesc titlul de campion national si, de asemenea, sa particip la cat mai multe etape ale Campionatului Mondial. Deja m-am inscris la trei dintre acestea", a declarat onesteanul, care va pilota o Skoda Octavia WRC.
Catalin Fainisi

×
Subiecte în articol: sport