Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova a anunţat clubul Universitatea că trebuie să plătească un impozit de 16,1 miliarde ROL, adică aproximativ 550.000 de euro, pentru clădirile şi terenul din Complexul "Ion Oblemenco". După ce contestaţia faţă de această sumă a fost respinsă, patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a anunţat ieri că va părăsi Bănia impreună cu familia, dar şi cu echipa de fotbal pe care o patronează! Â
"U" CRAIOVA - Mare-i grădina Primăriei din Cetatea Banilor!
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a dat o grea lovitură clubului "U" Craiova percepăndu-i un impozit de aproximativ 17 miliarde de lei vechi pentru că a folosit Stadionul "Ion Oblemenco", intre anii 2005-2007.
"Fii părtaş la obştea noastră, o singură pungă fi-va pentru toţi", spune Solomon pilduitorul, fiul lui David, in Cartea inţelepciunii. Se pare că, un urmaş al său din zilele noastre, vrea să pună in aplicare versetul, dar punga să fie numai pentru el.
NEBUNIE. Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova solicită pentru perioada 2005-2007 un impozit pe clădirile şi terenul din complexul "Ion Oblemenco" de 16,2 miliarde de lei vechi, iar conducerea Ştiinţei a făcut o contestaţie pentru anularea acestor datorii, insă a fost respinsă de primarul Antonie Solomon. "Am crezut că este o glumă. După doi ani de investiţii masive la Universitatea Craiova ei imi aruncă in spate nişte impozite incredibile. Dacă vă spun că un WC este evaluat la 90 de miliarde de lei vechi nu ştiu ce aţi zice. Tot timpul Solomon este ghidat de un ziar local şi de Rodion Cămătaru, dovadă că parcela pe care se află statuia lui Oblemenco ii aparţine fostului atacant al Craiovei Maxima. Deşi am fost felicitat şi de Mircea Sandu şi de Mitică Dragomir pentru investiţiile făcute, aceştia declarănd că ar trebui să-mi concesioneze terenul pe 50 de ani, Primăria mi-a respins concesionarea pe 15 ani. Imi dau cuvăntul de onoare că dacă Solomon mai rămăne primar şi după 2008, eu plec din Craiova cu echipa, apropiaţii şi toată familia. S-a pus sechestru pe unele dintre bunurile clubului şi s-a incercat şi trecerea la executarea silită. In toate oraşele, primăriile investesc, numai la Craiova se pun beţe in roate", a spus finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, intr-o conferinţă de presă adăugănd că a investit in modernizarea arenei căteva milioane de euro.
Uimit
Managerul general al Universităţii, Ilie Balaci, consideră că datoria de aproximativ 550.000 de euro ar trebui investită in terenuri de fotbal nu către Primărie. "Eu vin cu o intrebare. WC-ul de 90 de miliarde de lei poate fi folosit? Cei de la primărie ştiu cum arată stadionul? Dacă nu era Mititelu, noi mai aveam echipă de fotbal? Am avut Oltcit, locomotive, avioane şi toate s-au dus. De ce să plătim un asemenea impozit, cănd de aceşti bani am putea construi o grămadă de terenuri?", a spus Balaci.
Aberaţie
Viceprimarul Craiovei, Gheorghe Nedelescu, a comentat şi el decizia, nefiind de acord cu măsurile luate. "Avem un investitor privat şi noi in loc să-l ajutăm ii luăm banii. E o aberaţie. Nu sunt in relaţii bune cu Mititelu de căţiva ani, dar il felicit pentru ce a putut să facă la stadion. Probabil dacă ar fi fost altul in locul lui, primea şi bani, şi concesionare şi orice şi-ar fi dorit", a declarat Nedelescu.