x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Murray vrea să joace la Wimbledon la dublu cu fratele său

Murray vrea să joace la Wimbledon la dublu cu fratele său

de Redacția Jurnalul    |    01 Iun 2024   •   23:00
Murray vrea să joace la Wimbledon la dublu cu fratele său
Sursa foto: Hepta

Andy Murray a declarat că ar putea juca la dublu masculin alături de fratele său Jamie la Turneul de la Wimbledon de luna viitoare, scrie Reuters.

Scoțianul în vârstă de 37 de ani a câștigat două titluri de simplu la Wimbledon, în timp ce fratele său este de două ori campion la Wimbledon la dublu mixt.

Frații Murray au jucat împreună și la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, dar și în Cupa Davis.

„S-ar putea să joc la dublu la Wimbledon, da. Încă nu sunt 100% sigur”, a declarat Murray reporterilor după ce el și Daniel Evans au suferit o înfrângere în primul tur cu 7-6(6) 7-6(3) în fața lui Thiago Seyboth Wild și Sebastian Baez la French Open.

„Fratele meu nu are un partener pentru Wimbledon în prezent. Am vorbit puțin despre asta. Așa că s-ar putea să facem asta, dar nu sunt încă 100% sigur”, a spus el, precizând că o decizie va fi luată zilele următoare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: andy murray wimbledon