Spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul 2 la Roland Garros, s-a calificat în semifinalele celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului după ce l-a învins pe compatriotul său Nicolas Almagro (nr.19) cu 7-6 (2), 7-6 (3), 6-4.
Aflat la cea de-a 20-a victorie consecutivă pe zgură în 2010, ”El Matador” se îndreaptă cu pași siguri către poziția de lider a clasamentului mondial, după eliminarea lui Roger Federer, poziție pe care ar urma să urce la începutul săptămânii viitoare.
Nadal îl va întâlni în penultimul act al Openului parizian pe Jurgen Melzer, care a furnizat o mare surpriză, eliminându-l pe al treilea favorit al concursului, Novak Djokovici! Deși condus cu 2-0 la seturi de tenismanul sârb, austriacul de 29 de ani a avut o revenire senzațională și a reușit să întoarcă rezultatul, impunându-se cu 3-6, 2-6, 6-2, 7-6 (3), 6-4. Melzer se află la cea mai bună performanță din carieră la un turneu de Grand Slam.