Adrian Mutu nu are obiective personale in acest sezon, singura sa tinta fiind salvarea Fiorentinei de la retrogradare.
Adrian Mutu nu are obiective personale in acest sezon, singura sa tinta fiind salvarea Fiorentinei de la retrogradare. "Joc intr-o echipa de 11 fotbalisti si avem un singur obiectiv comun: salvarea de la retrogradare. Vreau sa ajut Fiorentina sa ramana in Serie A", a spus Mutu. Romanul a adaugat ca este pentru prima oara in cariera sa cand este golgeterul unei echipe. "Sezonul trecut, Fabio Capello ma folosea mai mult mijlocas la Juventus, cand dorea sa-i odihneasca pe Camoranesi sau pe Nedved. Am acceptat situatia fiindca voiam sa joc intr-o echipa mare. Insa la Fiorentina ma simt excelent si antrenorul Cesare Prandelli stie sa ma puna in valoare", a precizat atacantul toscanilor. "Briliantul" crede ca Luca Toni, coechipierul sau din atacul "violetilor", va marca mai multe goluri decat el in acest sezon. "Incepem sa ne simtim bine impreuna. Eu vad spatiile pe care el le creeaza si profit de faptul ca nu jucam in linie. Cu siguranta Toni va marca mai multe goluri ca mine", a completat romanul. Deocamdata, Mutu a fost devansat in clasamentul golgeterilor din Serie A de Francesco Totti, care a marcat de doua ori in partida Roma - Palermo, scor 4-0, disputata duminica. CHIVU. In intalnirea de pe Olimpico, Cristi Chivu a fost titular si a evoluat pana in minutul 88. Fundasul roman a fost laudat de presa italiana pentru ca a dat dovada de caracter jucand pana aproape de final, cu toate ca era accidentat. "Chivu s-a accidentat la inceputul reprizei secunde, dar a strans din dinti pana aproape de finalul partidei. Foarte generos", a scris Datasport.Citește pe Antena3.ro