x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Pandurii Tg. Jiu - S-au inteles cu Hizo

Pandurii Tg. Jiu - S-au inteles cu Hizo

de Mario Morcov    |    02 Sep 2005   •   00:00
Pandurii Tg. Jiu - S-au inteles cu Hizo

Dupa demiterea lui Emil Sandoi si negocierile esuate cu Nicolae Ungureanu, incertitudinea privind conducerea tehnica a ultimei clasate in Divizia A a luat sfarsit ieri. Noul antrenor al echipei este Viorel Hizo (foto), care s-a inteles in principiu cu conducatorii clubului gorjean, detaliile contractului urmand sa fie stabilite in zilele urmatoare. Obiectivul lui Hizo este salvarea echipei de la retrogradare. Tehnicianul, in varsta de 58 de ani, era pana ieri liber de contract, a mai antrenat pana acum pe Dinamo, Rapid, Ceahlaul Piatra Neamt, Inter Sibiu, dar si in China. Pandurii au ramas fara antrenor dupa etapa a patra, cand au suferit cea de-a patra infrangere consecutiva din aceasta editie de campionat, 0-1 la Bacau. Primul meci al lui Hizo pe banca tehnica a gorjenilor va fi la 11 septembrie, cand oltenii vor intalni pe propriul teren liderul la zi al campionatului, Steaua. (Mario Morcov)

×
Subiecte în articol: sport