x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport POLI TIMISOARA - Negocieri cu Contra

POLI TIMISOARA - Negocieri cu Contra

28 Dec 2006   •   00:00
POLI TIMISOARA - Negocieri cu Contra

Fundasul Cosmin Contra s-a intalnit de Craciun la Timisoara, cu patronul lui Poli, Marian Iancu, pentru a negocia un transfer al internationalului la gruparea banateana. Conducerea alb-violetilor intentioneaza sa efectueze mai multe transferuri importante in aceasta iarna.

Fundasul Cosmin Contra s-a intalnit de Craciun la Timisoara, cu patronul lui Poli, Marian Iancu, pentru a negocia un transfer al internationalului la gruparea banateana. Conducerea alb-violetilor intentioneaza sa efectueze mai multe transferuri importante in aceasta iarna.

REVENIRE. Fotbalistul aflat momentan sub contract cu echipa spaniola Getafe a lasat de inteles ca agreeaza o posibila revenire la Poli Timisoara, acolo unde a mai jucat intre anii 1993-1996 si 2004-2006. Contra mai este legat de Getafe pentru inca doi ani, insa, potrivit contractului, daca nu este folosit un numar minim de partide, poate deveni jucator liber. "Am vorbit in ziua de Craciun cu Marian Iancu si am stabilit sa mai discutam cand revin din nou in tara, in luna ianuarie. E optimist si dansul, dar mai trebuie sa asteptam putin. Avem toata luna viitoare la dispozitie sa vedem cum stau lucrurile la Getafe. Daca vad ca nu joc nici in luna ianuarie, atunci voi avea o discutie cu conducerea clubului spaniol. Cum in Spania nu pot juca la un alt club in afara de Getafe, e foarte posibil sa revin la Poli Timisoara", a declarat Cosmin Contra.

OBIECTIVE. Internationalul roman a mai adaugat ca doreste sa isi incheie cariera de fotbalist la Poli Timisoara, clubul la care s-a lansat in fotbalul de mare performanta: "Vreau sa castig un titlu de campion al Romaniei alaturi de Poli", a incheiat cel poreclit "Gurita". El si-a petrecut Craciunul acasa, la Timisoara, alaturi de familie, insa pentru Revelion a ales o destinatie exotica, anul 2007 urmand a-l prinde cel mai probabil in Insulele Maldive alaturi de fostul sau coechipier din Generatia de Aur, atacantul Rapidului, Viorel Moldovan.

×
Subiecte în articol: sport timisoara poli