x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Prefectul de Argeş i-a suspendat permisul lui Ropotan

Prefectul de Argeş i-a suspendat permisul lui Ropotan

01 Iun 2009   •   00:00

Fotbalistul Adrian Ropotan, în prezent la Dinamo Moscova, se numără printre persoanele ale căror permise de conducere au fost suspendate de prefectul judeţului Argeş, Marcel Proca, pe motiv că au fost obţinute în condiţii suspecte, potrivit Agerpres.

'Este vorba de neîndeplinirea condiţiilor legale de stabilire a domiciliului. El avea domiciliul în Slobozia, judeţul Ialomiţa, iar pe 26 martie 2007 a obţinut viza de reşedinţă în Piteşti, pentru ca pe 28 martie să susţină examenul pentru categoria B. Pe cererea de viză a semnat poliţistul, dar nu şi titularul spaţiulu', a declarat, astăzi, prefectul Marcel Proca.

Prefectul a dispus suspendarea permisului de conducere eliberat pe numele lui Adrian Ropotan şi a solicitat în instanţă anularea documentului. Ropotan s-a transferat în iarnă de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Moscova.

Printre persoanele publice ale căror permise au fost suspendate până în prezent se numără primarul Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone şi alt fotbalist dinamovist Cosmin Moţi.

Majoritatea celor 351 de permise de conducere suspendate până în prezent de prefectul judeţului Argeş aparţin unor persoane în ale căror dosare au fost descoperite probleme legate de mutarea temporară a domiciliului. Prefectul Marcel Proca a precizat că nereguli legate de stabilirea domiciliului în judeţul Argeş apar în 85% dintre dosarele înaintate instanţelor de judecată cu propunere de anulare a permiselor.

Până în prezent, 60 de persoane, dintre care 37 din Argeş, au depus permisele de conducere suspendate la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

În 50 de cazuri, titularii permiselor suspendate au contestat măsura în instanţă, invocând prezumţia de nevinovăţie. Prefectul a anunţat că îşi va menţine deciziile pe care le-a luat privind suspendarea şi solicitarea de anulare a permiselor în justiţie, fiind vorba de un caz de forţă majoră din cauza creşterii numărului accidentelor cu victime provocate de persoanele care şi-au obţinut permisele în condiţii suspecte la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPVÎV) Argeş.

Printre motivele pentru care s-a solicitat anularea permiselor se află întocmirea ilegală a actelor de domiciliu, însemnarea răspunsurilor corecte pe fişele de examen şi neîndeplinirea condiţiilor legale de participare la proba practică.

Procedura de anulare a permiselor eliberate fraudulos în judeţul Argeş a început pe 10 martie, odată cu demararea acţiunii de verificare a tuturor dosarelor de examinare de la SPCRPVÎV Argeş, susceptibile a fi fost întocmite cu încălcarea normelor legale sau prin orice alte mijloace frauduloase. Verificările au fost făcute de o echipă de specialişti de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În toate cazurile suspecte de fraudă, va fi suspendat, prin ordin al prefectului, dreptul de a conduce autovehicule pentru titularii permiselor până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de anulare. Ordinul de suspendare va fi comunicat în termen de două zile titularului permisului de conducere, iar acesta, în decurs de cinci zile, trebuie să se prezinte la unitatea de poliţie de care aparţine pentru predarea documentului.

Dosarul eliberării frauduloase a permiselor de conducere, în care sunt judecaţi 28 de inculpaţi, dintre care 22 aflaţi în arest preventiv, se află pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, în perioada 2006 - iunie 2008, pe raza judeţului Argeş, grupul infracţional organizat şi-a desfăşurat activitatea acţionând în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita acestora obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport argeş conducere prefectul permiselor