Căndva in relaţii de amiciţie şi colaborare, Universitatea şi Pandurii se află acum la cuţite. Ultimul scandal dintre cele două cluburi s-a consumat ieri, cănd gruparea din Tărgu-Jiu s-a opus televizării partidei din cadrul Cupei Romăniei, transmisiune care ar fi presupus ca meciul să se dispute in altă parte decăt pe terenul Pandurilor.
"U" CRAIOVA

Â
DISCORDIE. FRF şi Antena 1, postul care intenţiona să televizeze intălnirea, au solicitat ieri ca meciul să se dispute la Piteşti, Mioveni sau Rămnicu Vălcea. Deşi craiovenii s-au declarat de acord, gorjenii au refuzat din start. "Nu se lăuda Condescu de faptul că ne bate pe oriunde ne prinde? Acum, dacă televiziunea şi FRF vor să se joace in altă parte, ce va face, ii va ameninţa că duce minerii peste ei? Dacă federaţia vrea ca meciul să se dispute in altă parte, de ce se opun? Nu mi se pare normal ca ei să fie atăt de avantajaţi. Inaintea cupei, ei joacă vineri acasă cu Farul, iar noi evoluăm duminică la Vaslui. Trebuie să străbatem peste 1.000 de km de la Est la Vest. Pandurii va avea aproape o săptămănă să pregătească meciul", a declarat ieri managerul general al Universităţii, Ilie Balaci. Ieri, in cursul după-amiezii, Antena 1 a acceptat să deplaseze carul pănă la Tărgu-Jiu. In altă ordine de idei, gruparea din Bănie a ridicat ieri supendarea lui Andrei Ionescu, care este bun de joc pentru partida cu FC Vaslui.