x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rio, gazda JO din 2016

Rio, gazda JO din 2016

02 Oct 2009   •   00:00
Rio, gazda JO din 2016
Sursa foto: /REUTERS

Oraşul brazilian Rio de Janeiro a fost ales aseară, la Copenhaga, gazda ediţiei a XXXI-a a Jocurilor Olimpice din vara lui 2016. După desfăşurarea primului tur de voturi, la Copenhaga, din competiţie a fost eliminat oraşul Chicago, care a primit cel mai mic punctaj (18).






CHICAGO, OUT
"Şoc la Chicago", scria aseară presa franceză.
În centrul metropolei americane toată lumea a rămas mută de uimire la aflarea veştii, în timp ce-şi aţintea privirea spre un panou uriaş, de unde se transmiteau ultimele noutăţi de la reuniunea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), care se desfăşura la Copenhaga, în Danemarca. Zece-douăsprezece mii de americani strânşi în Piaţa Daley din centrul oraşului Chicago au stat minute bune muţi de uimire. Oraşul lor, a cărei candidatură a fost susţinută şi de Nadia Comăneci, fusese eliminat din primul tur. O persoană striga: "Renumăraţi voturile!".

TOKYO, ELIMINAT
A urmat un al doilea "scrutin" şi o a doua eliminare: Tokyo, cu 20 de puncte. Aproximativ 300 de susţinători ai candidaturii metropolei japoneze, care s-au adunat ieri la parterului Turnului Tokyo (o construcţie din metal inspirată de Turul Eiffel din Paris, care a fost iluminată cu inelele olimpice şi cu sloganul "Tokyo 2016") din Capitala ţării, s-au declarat dezamăgiţi: "Păcat, păcat", se auzea în mulţime. "Sunt dezamăgit, dar am pierdut cu onoare", a declarat adjunctul guvernatorului oraşului, Hiroshi Sato. Cei 32 de membri ai juriului CIO nu s-au arătat impresionaţi de suma pe care japonezii au avansat-o pentru organizarea evenimentului din vara lui 2016 ¤ 4,4 miliarde de dolari. O nesiguranţă plutea totuşi în aer, deoarece Olimpiada de anul trecut s-a desfăşurat pe continentul asiatic, la Beijing.

TRISTEŢE LA MADRID
La finalul celui de-al treilea tur de scrutin, s-a anunţat câştigătorul: oraşul brazilian Rio de Janeiro, care a primit 66 de voturi, obţinând victoria în faţa Madridului (care a primit doar 32 de voturi). Deşi a primit un sprijin puternic, inclusiv din partea românului Ion Ţiriac, Madridul a avut totuşi dezavantajul că, în 2012, Jocurile Olimpice se vor desfăşura în Europa, la Londra. Mii de madrileni, care s-au adunat lângă două ecrane instalate în faţa Palatului Regal, s-au luat cu mâinile de cap în momentul aflării rezultatului final. Regina Sofia a Spaniei a declarat, pentru postul de televizune TVE, că este o decepţie pentru toţi spaniolii, dar trebuie felicitat oraşul câştigător: "Trebuie să felicităm Rio de Janeiro, dar şi toată munca pe care am depus-o noi, spaniolii. Este o decepţie pentru noi".

"FLACĂRA TROPICALĂ"
Sorţii au ţinut, de data aceasta, cu Brazilia, al cărei preşedinte a cerut ieri, în faţa CIO, să aprindă flacăra olimpică într-o ţară tropicală. Şeful statului, Luiz Inacio Lula da Silva, şi-a văzut visul cu ochii: Rio de Janeiro, al doilea cel mai mare oraş al ţării, a fost ales, pentru prima dată în istoria JO, drept gazdă a marelui eveniment. A contribuit la victorie şi faptul că Olimpiada nu s-a mai desfăşurat până acum într-o metropolă sud-americană. O explozie de bucurie s-a auzit ieri pe plaja Copacabana a oraşului, după ce preşedintele CIO, Jacques Rogge, a făcut anunţul. Momentul a declanşat o adevărată petrecere în aer liber, în care zeci de mii de oameni s-au îmbrăţişat şi au dansat sub o ploaie de confetti. "Este incredibil, bulversant şi spectaculos", a strigat guvernatorul statului Rio, Sergio Cabral, în timp ce fostul fotbalist Pele a izbucnit în lacrimi.

"TRĂIEŞTE-ŢI PASIUNEA!"
Rio de Janeiro s-a înscris în cursa pentru desemnarea oraşului-gazdă a JO-2016 cu sloganul "Trăieşte-ţi pasiunea!". A prezentat CIO un dosar "foarte solid, bazat pe o viziune a Jocurilor Olimpice care celebrează sportivii şi sportul şi care dă oraşului, regiunii şi ţării oportunitatea de a-şi pune în aplicare ambiţiile pentru viitor", a declarat preşedintele CIO. Între 5 şi 21 august, întreaga suflare a Planetei va fi martora unui eveniment sportiv al cărui buget provizoriu este de-a dreptul impresionant - 2,82 de miliarde de dolari (1,93 de miliarde de euro) destinate organizării propriu-zise. Costurile finale estimate, cuprinzând infrastructura şi transporturile, se ridică la 14,4 miliarde de dolari, bani cu care brazilienii intenţionează să dezvolte "oraşul minunat" (A Cidade Maravilhosa), aşa cum este supranumit, pentru a arăta lumii întregi frumuseţea perlei sud-americane şi a spăla de ruşine renumele său actual, acela a unui oraş extrem de sărac, cu o rată a criminalităţii foarte ridicată şi cu o infrastructură "demnă" de lumea a treia.


×
Subiecte în articol: sport jo 2016