x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport ROMANIA - MACEDONIA 1-2 / E mult pana departe

ROMANIA - MACEDONIA 1-2 / E mult pana departe

31 Mar 2005   •   00:00

Elevii lui Victor Piturca au invins la Skopje cu 2-1, unde Olanda a obtinut doar un punct, dar argumentul principal al victoriei au fost sclipirile lui Mitea. Am jucat sters, in fata unui adversar inferior.



  • de DRAGOS STOICA

  • ACTIV. Nicolae Mitea (stanga) l-a intrebuintat serios pe Popov, care a parasit accidentat gazonul la pauza

  • Tineret - Raul Ciupe va fi operat in Belgia

    Macar teoretic, mai putem visa intr-o minune care sa ne duca la Cupa Mondiala din 2006, dupa ce "tricolorii" au luat trei puncte miercuri seara in Macedonia.

    BUCURIE. In mod firesc, cel mai fericit jucator dupa meci era Nicolae Mitea, care, dupa cele cinci partide amicale in care mai imbracase tricoul nationalei, s-a aflat la Skopje la debutul intr-un meci oficial pentru reprezentativa Romaniei. Jucatorul lui Ajax a fost cel care a facut diferenta, marcand doua goluri atunci cand jocul tricolorilor era in suferinta. "Cel mai important lucru este ca am castigat. La golul doi m-am gandit ca nu mai era solutie, de aceea am tras cat am putut pe coltul scurt. Recunosc insa ca nu ma asteptam sa se duca chiar atat de bine".

    REALISM. "E bine ca am invins, pentru ca macedonenii sunt foarte greu de batut atunci cand joaca pe teren propriu. Eu eram convins de dinaintea jocului ca asa va fi, iar ceea ce s-a intamplat pe gazon imi da dreptate. In ceea ce priveste sansele noastre de calificare, raman la parerea ca doar printr-o minune mai putem ajunge in Germania, dar minunile fac si ele parte din viata", a declarat, dupa meci, Daniel Pancu.

    GR. 1 - PRELIMINARII CM 2006
  • Macedonia - Romania 1-2
    (Maznov ’31 / Mitea ’18, ’58)
  • Olanda - Armenia 2-0
    (Castelen ’3, Van Nistelrooy ’34)
  • Andorra - Cehia 0-4
    (Jankulovski ’31 - pen, Baros ’40, Lokvenc ’53, Rosicky ’90 - pen)

    Clasament
  • 1. Olanda 6 5 1 0 14-3 16 p
  • 2. Cehia 6 5 0 1 14-5 15 p
  • 3. ROMANIA 7 4 1 2 12-8 13 p
  • 4. Finlanda 6 3 0 3 13-10 9 p
  • 5. Macedonia 7 1 2 4 7-9 5 p
  • 6. Armenia 7 1 1 5 4-15 4 p
  • 7. Andorra 7 1 1 5 3-17 4 p

    Urmatoarele meciuri:
  • 4 iunie: Olanda - ROMANIA; Cehia - Andorra; Armenia - Macedonia
  • 8 iunie: ROMANIA - Armenia; Cehia - Macedonia; Finlanda - Olanda
  • 17 august: ROMANIA - Andorr; Macedonia - Finlanda
  • A TREMURAT
    Inlocuit la pauza, capitanul echipei nationale, Cristian Chivu, a precizat ca el singur a cerut sa fie substituit, dupa ce in prima repriza nu s-a simtit bine pe teren. "La un moment dat, am inceput chiar sa si tremur si sa am ameteli. Asta si-a pus amprenta si asupra evolutiei mele, care a lasat mult de dorit. Nu sunt recuperat din punct de vedere al conditiei fizice, inca ma resimt dupa cele 7-8 luni in care n-am jucat aproape deloc. Am tras de mine cam mult in ultima perioada, m-am fortat singur cu gandul la meciurile echipei nationale, dar in scurt timp voi fi apt la intregul potential", a spus Chivu in avionul care i-a adus acasa pe "tricolori".

    FAIR-PLAY
    La primul meci pe banca Macedoniei, sarbul Slobodan Santraci a recunoscut ca Romania a invins pe merit. "Am intalnit o echipa foarte puternica, care ne-a taxat pentru faptul ca ne-am permis sa ratam cateva ocazii clare in prima repriza. Eu gandisem sistemul nostru in jurul lui Pandev, dar, din pacate, acesta n-a mai putut intra dupa accidentarea de la incalzire. Totusi, ocaziile pe care le-am avut si modul cum am evoluat in ultimele 15 minute ne-au demonstrat ca putem avea sperante pentru viitor. La fel de adevarat este si faptul ca reprezentativa Romaniei este mai valoroasa decat Macedonia, cel putin in acest moment", a spus tehnicianul.

    NEVINOVAT
    Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat la revenirea in tara ca nu se simte vinovat pentru faptul ca nationala Romaniei e pe cale sa piarda consecutiv a treia calificare la un turneu final: "Uitati-va la presedintii federatiilor din Vest, toti fac acelasi lucru: asigura un antrenor, conditii bune de pregatire si adopta masuri atunci cand nu sunt indeplinite conditiile pentru performanta. Imi reprosez doar ca nu i-am convins pana acum pe cei responsabili despre utilitatea construirii unui nou stadion. FRF nu poate face asa ceva cu un buget de 4 milioane de dolari pe an, n-o face nici federatia germana, care are de 10 ori mai multi bani!".

    Tineret - Raul Ciupe va fi operat in Belgia

    DURERE. Cum a aflat de accidentare, mama lui Raul a venit de la Cluj la Bucuresti, pentru a fi alaturi de el
    Pe langa infrangerea rusinoasa contra Macedoniei, 0-1, reprezentativa de tineret a Romaniei a mai primit o lovitura. In minutul 71, fundasul Raul Ciupe a suferit o dubla fractura de tibie si de perenou.

    GROAZNIC. "Adversarul a venit din lateral si m-am lovit cu piciorul drept de tibia lui", descrie fundasul Sportului Studentesc felul in care s-a produs accidentarea care il va tine departe de gazon minimum 4 luni. Patronul Sportului, Vasile Siman, i-a facut programare jucatorului la o clinica din Belgia, urmand sa fie operat in curand.

    SPERIETURA. Mama "studentului", Leontina Ciupe, a aflat de accidentarea fiului sau de la radio. "M-a sunat sotul si mi-a spus ca un macedonean a fost eliminat pentru ca i-a pus mana in gat lui Raul. M-am speriat, am crezut ca a patit ceva. Parca am avut o presimtire, ca n-a mai trecut mult timp si am auzit la radio ca a fost dus la spital dupa ce a fost lovit la picior", a povestit mama jucatorului. (Sorin Anghel)
  • ×
    Subiecte în articol: sport romania macedonia