x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Romănia - Olanda: Stăngă, spionul lui Piţurcă

Romănia - Olanda: Stăngă, spionul lui Piţurcă

de Mario Morcov    |    11 Oct 2007   •   00:00
Romănia  -  Olanda: Stăngă, spionul lui Piţurcă
Sursa foto: Gazeta sporturilor/

Fostul tehnician al Universităţii Craiova, Ovidiu Stăngă, se află in aceste zile in Olanda, unde urmăreşte şedinţele de pregătire ale selecţionatei lui Marco van Basten.

Fostul tehnician al Universităţii Craiova, Ovidiu Stăngă, se află in aceste zile in Olanda, unde urmăreşte şedinţele de pregătire ale selecţionatei lui Marco van Basten.

Zi de zi, Stăngă se deplasează la antrenamentele "Portocalei mecanice" şi il informează telefonic pe Victor Piţurcă de tot ce se intămplă in tabăra adversă. "Vorbesc cu nea Piţi zilnic, aşa cum s-a intămplat şi inainte de acel 0-0 din tur. Meciul cu Olanda va fi unul extrem de dificil, ei arată dorinţă de joc şi profesionalism desăvărşit. Trăiesc la maximum ce se poate vedea la fotbalul adevărat! Curăţenie, interes, respect pentru ceea ce fac!", a spus Stăngă. "Ca date de ultimă oră pentru jocul de sămbătă, Marco va schimba sistemul! Trece de la 4-3-3 la 4-4-2, forţat de problemele de lot cu care se confruntă", mai spune Stăngă. Fostul internaţional romăn susţine că tehnicianul Olandei este sfătuit de toată lumea din federaţie să recurgă la acest lucru, mai ales că antrenorul selecţionatei de tineret, Foppe De Haan, a căştigat CE in această vară in acest sistem.

STADION. In ceea ce priveşte alegerea Constanţei ca loc de desfăşurare a partidei, Stăngă crede că Piţurcă a făcut ceea ce trebuia: "Dacă se juca in Ghencea, era tensiune, la fel şi la Craiova, nu numai faptul că terenul nu este aşa cum ar dori olandezii, dar şi suporterii au fost un factor decisiv. Constănţenii sunt mai răbdători, nu atăt de orgolioşi, au alt comportament, deci pentru un joc important cum este cel cu Olanda este mai bine aşa".

INEDIT. Fostul internaţional a urmărit antrenamentul de ieri-dimineaţă al olandezilor de pe arena Katwik, situată la 7 kilometri de Noordwijk aan Zee, localitate aleasă pentru cantonamentele naţionalei in ultimii ani. "Gazdele, o grupare de amatori, ii invită mereu pe olandezi aici pentru că este clubul unde a fost descoperit Dirk Kuyt. După plecarea acestuia la Liverpool au primit de la Feynoord 20 la sută din suma de transfer, bani cu care au renovat arena", a mai spus Stăngă.

Bilete văndute in 20 de minute

Biletele puse ieri in vănzare pentru meciul Romănia - Olanda s-au terminat in numai 20 de minute, deşi la case ar fi trebuit să fie distribuite aproape 9.000 de tichete. Suporterii care stăteau la coadă la Stadionul Farul au fost extrem de nemulţumiţi, acuzăndu-i pe şefii FRF că au scos la vănzare mai puţin de 1.000 de bilete, restul fiind oferite deja unor apropiaţi ai federaţiei. Oamenii nu inţelegeau de ce in anumite zone ale oraşului se vindea bilete la negru incă de marţi, preţul cerut de bişniţari ajungănd şi la 200 de lei. Fanii au vociferat şi cănd au fost anunţaţi că s-au pus in vănzare doar bilete la peluze, unii dintre ei renunţănd să mai stea la coadă. Oficial, din totalul de 13.000 de bilete tipărite, 1.000 au fost distribuite online, 1.385 au fost alocate Federaţiei Olandeze, iar 1.000 au revenit sponsorilor şi partenerilor FRF. (Mihai Igiroşanu)

Remiză

Mijlocaşul Rafael van der Vaart a declarat că naţionala Olandei are nevoie de o remiză in faţa Romăniei pentru a se califica la CE. "Dacă invingem, suntem calificaţi. Şi un punct ne este suficient, deoarece Romănia mai are de jucat cu Bulgaria, aşa că mai poate pierde puncte. Sneijder şi Van Persie sunt doi jucători de mare valoare, dar la acest meci ei trebuie inlocuiţi cu succes", a spus Van der Vaart.

Adi Mutu: "Nu vom juca in apărare"

Atacantul Adrian Mutu susţine că "tricolorii" nu se vor axa strict pe defensivă impotriva Olandei. "Vreau să fac un meci mare şi să mă simt un jucător important. Ne dă de găndit faptul că nu am marcat pănă acum impotriva Olandei, dar au o apărare foarte bună. Nu vom juca pe apărare, dar nici nu ne putem hazarda, penru că ne pot taxa eventualele greşeli", a declarat golgeterul Fiorentinei. Acesta a mai precizat: "Dacă invingem, suntem calificaţi".

Ionuţ Lupescu, prins cu măţa in sac

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, nu a ştiut să spună căte bilete s-au pus in vănzare la casele stadionului Farul pentru meciul Romănia - Olanda, acestea epuizăndu-se in numai 20 de minute: "In vănzare? Păi toate! Ba nu! Au fost 7.000, 6 sau 3.500 de bilete".

×
Subiecte în articol: sport stanga olanda bilete