Conform unor susrse din Federatia Romana de Rugby, mai multi jucatori ai âtricolorilor" au acuzat stari de somnolenta dupa meciul disputat sambata la Krasnodar, in compania Rusiei, din cadrul Cupei Europei pe Natiuni. Astfel, infrangerea suferita sambata de Romania in fata modestei selectionate a Rusiei, scor 24-33, capata acum o turnura neasteptata.
SOMNIFERE. Reveniti din Rusia si aflati in cantonament la Iasi, pentru a pregati ultimul meci din cadrul Cupei Europene a Natiunilor, cel cu Georgia, 12 jucatori au fost testati medical. Testele au fost facute duminica la Spitalul de Urgenta din Iasi, Laboratorul de Toxicologie. Mediicii au descoperit in corpul lor prezenta unei substante din categoria somniferelor. Nu toti jucatorii au putut fi testati, deoarece nu existau atatea teste de acest gen in acea zi.
SUSPICIUNI. Exista voci care spun ca s-ar fi petrecut ceva necurat cu jucatorii nostri inainte de meci. Se pare ca acestora le-ar fi fost introduse anumite substante cu efect sedant, fie in mancare, fie in bautura, insa nu se stie de catre cine. Teoretic, rusii nu aveau nici un motiv sa-i adoarma pe âstejari", decat daca doreau sa faca jocul singurei contracandidate din grupa a Romaniei, Portugalia, care a trecut pe primul loc dupa victoria obtinuta in fata Spaniei, scor 35-19 . âDupa meciul cu rusii, mai multi jucatori au acuzat o stare de somnolenta si s-a decis ca la sosirea acasa sa li se efectueze un control medical. Nu stiu ce s-a gasit, dar s-a gasit ceva in corpul lor. Acum noi nu putem sa acuzam pe nimeni pana nu avem ceva concret. De aceea am decis ca un alt laborator, din Bucuresti, sa faca analiza probelor", a declarat Radu Constantin, purtatorul de cuvant al FR Rugby.
COSMAR. Nu numai rezultatul inregistrat de Romania in Rusia, 24-33, a fost un cosmar pentru âtricolori", ci si tratamentul la care au fost supusi la Krasnodar. Petru Vieru, organizator de competitii in cadrul FRR, prezent si el la Krasnodar, ne-a povestit din pataniile delegatiei noastre. âA fost o deplasare groaznica. Ne-au dat o maÂşina in care intra fum, iar in prima zi nici n-am gasit teren pentru antrenament. Cand le ceream ceva, ruÂşii nu intelegeau nici o limba. Nici engleza, nici franceza, nici germana. Dar cand aveau ei nevoie de noi, imediat Âştiau cum sa se exprime", a declarat oficialul roman. (Cosmin Smochina, Vicentiu Neagoe)
Va fi scandal mare
Presedintele Federatiei Romane de Rugby, George Straton, a fost foarte vehement in declaratii. âInca nu avem nici un rezultat oficial, dar daca se adevereste ca jucatorii au fost sedati, vom apela la toate forurile existente. Este cu atat mai ciudat, pentru ca nu ne asteptam niciodata sa fim invinsi de catre rusi, care sunt mult mai slabi decat noi. Daca analizele vor fi pozitive, vom face un scandal monstrous", a declarat acesta, fara sa nominalizeze jucatorii care si-au facut respectivele analize.
Medicii confirma: âA fost fenotiazina"
Ciohodaru Tudor, medic la Spitalul de Urgenta din Iasi, cel care a efectuat analizele celor 12 rugbysti, a confirmat ca in corpul jucatorilor s-a gasit o substanta nociva. âE vorba de fenotiazina, substanta cu potential toxic care iti provoaca somnolenta. Aceasta putea fi administrata prin intermediul alimentelor sau lichidelor pe care acestia le-au consumat. Rezultatele le-am trimis mai departe, Institutului de Medicina Legala din Bucuresti, pentru a primi si confirmarea acestora", a specificat doctorul Ciohodaru.