Revenit aseara tarziu din vacanta petrecuta in Insulele Mauritius, antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, este decis sa paraseasca Giulesti, urmand a fi prezentat astazi la Poli Timisoara.
Surse apropiate antrenorului care a realizat cea mai mare performanta europeana din istoria Rapidului sustin ca excelentele conditii care il asteapta la Poli, unde va primi 450.000 de euro pe an, au primat in fata promisiunilor actionarilor clubului de langa Podul Grant. SIGURANTA. Conform declaratiilor anterioare, Lucescu trebuia sa-i ofere ieri raspunsul patronului banetenilor, Marian Iancu. Cu toate acestea, se pare ca tehnicianul i-a comunicat decizia sa boss-ului de la Poli inca din seara zilei de joi. "Din cate stiu eu, sambata urmeaza sa fie facut anuntul oficial chiar de Razvan Lucescu. Il asteptam pe Razvan sa faca programul de pregatire si sa definitivam lista cu plecarile sau venirile de jucatori", a dezvaluit unul dintre oamenii din interiorul gruparii timisorene. Sosirea lui Razvan va atrage cu sine o modificare importanta si in conducerea clubului, acolo unde presedinte va fi numit Dinu Gheorghe. Actualul director general, Ion Craciunescu, urmeaza sa fie demis. Lotul lui Poli se va reuni la data de 25 iunie. VARIANTA. In cazul foarte probabil al despartirii de antrenorul Razvan Lucescu, liderii Rapidului par sa se orienteze catre antrenorul Gloriei Bistrita, Ioan Ovidiu Sabau. Fost jucator in Giulesti, "Motul" este dorit cu insistenta de patronul George Copos. In pofida interesului rapidist, presedintele ardelenilor, Jean Padureanu, a negat o posibila despartire de fostul mare international.
DOLHA, LA WISLA
|
Fostul portar al Rapidului, Emilian Dolha, va evolua din sezonul urmator la vicecampioana Poloniei, Wisla Cracovia, unde antrenor este Dan Petrescu. Liber de contract, Dolha va semna un contract pe trei ani si va avea un salariu de aproximativ 130.000 de euro pe sezon. Pe de alta parte, atacantul giulestenilor, Viorel Moldovan, negociaza in aceste zile un transfer la gruparea din liga a doua franceza Brest. In varsta de 34 de ani, Moldovan a evoluat intre 2000 si 2004 la FC Nantes, echipa cu care in 2001 a castigat campionatul Frantei. Brest a terminat editia precedenta pe locul 17, din 20 de echipe in liga a doua.
|
Citește pe Antena3.ro