x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Semne bune pentru Săndoi

Semne bune pentru Săndoi

de Marius Mihalcea    |    22 Noi 2007   •   00:00
Semne bune pentru Săndoi
Sursa foto: Razvan Pasarica/

TINERET - Olanda (U23) - Romănia (U21) 1-0

Â

Tricolorii mici au pierdut marţi, la limită, meciul amical susţinut in deplasare in compania echipei olimpice a Olandei, in timp ce, in cadrul preliminariilor pentru Euro 2009, Franţa a clacat in Ţara Galilor.

Â
Selecţionerul Emil Săndoi nu a putut conta in disputa desfăşurată in localitatea olandeză Venlo pe Claudiu Keşeru, care a devenit indisponibil pentru o perioadă de trei săptămăni după accidentarea suferită in meciul cu Malta. Unicul gol al partidei a fost marcat de jucătorul lui Real Madrid, Royston Drenthe.

Â

CALCULE. "Am făcut un joc bun şi, chiar dacă am pierdut, eu sunt mulţumit de felul in care au evoluat băieţii mei. Am fost peste olandezi, am ratat trei mari ocazii de gol, un penalty prin Bogdan Stancu, in timp ce ei au inscris in minutele de prelungire ale primei reprize. Chiar dacă am jucat impotriva reprezentativei olimpice a Olandei, care e campioană europeană, nu cred că s-a făcut diferenţa", a declarat selecţionerul naţionalei noastre, Emil Săndoi. Acesta consideră că rezultatul partidei Ţara Galilor - Franţa, 4-2 pentru britanici, nu schimbă foarte mult datele problemei in grupa a 10-a preliminare, din care face parte şi Romănia. "Dacă ne uităm acum la clasament şi la program, favorită pare a fi Ţara Galilor, care a adunat nouă puncte din patru meciuri, dar sunt sigur că ei se vor mai impiedica pănă la meciul cu noi, din august, anul viitor. Ţara Galilor mai are de jucat in deplasare cu Malta şi cu Bosnia. Malta a demonstrat deja că e o echipă foarte bună pe teren propriu, unde a invins Bosnia, iar noi am căştigat abia in prelungiri", a spus Săndoi.

marius.mihalcea@jurnalul.ro

Clasament

Malta - Bosnia            2-1

Ţara Galilor - Franţa   4-2

1. Romănia      (5j)      11p

2. Franţa         (6j)      11p

3. Ţara Galilor (4j)       9p

4. Bosnia         (5j)       3p

5. Malta          (6j)       3p

Nu se teme

Victoria Ţării Galilor asupra Franţei l-a pus in gardă pe selecţionerul reprezentativei Under 21, Emil Săndoi. "Francezii au pierdut acolo fiindcă nu au acordat o atenţie deosebită adversarului şi au plătit pentru faptul că i-au desconsiderat. Am văzut prin presa franceză că ei erau mai preocupaţi de meciurile noastre şi aşteptau paşii noştri greşiţi. Nu mă tem de «dubla» cu galezii şi sper ca noi să nu facem aceeaşi eroare ca francezii. Suntem pe primul loc şi avem prima şansă de calificare", a spus antrenorul reprezentativei de tineret a Romăniei, Emil Săndoi. Â

×
Subiecte în articol: sport săndoi