Cam asa poate fi caracterizata actuala stare de lucruri la clubul-fanion al Baniei. De ieri, in sanul echipei s-a instalat o stare de criza fara precedent: nu exista patron, nu exista presedinte, nu exista antrenor!
FLORIN GONGU, VICENTIU NEAGOE, MARIO MORCOV
Spre orele pranzului, ieri, prin Craiova bantuia un comunicat semnat de Adrian Mititelu, prin care acesta anunta ca renunta la
echipa!
MOTIV. Nu trecusera nici doua zile de cand, intr-o conferinta de presa, el anunta ca a cumparat contra a 5 milioane de euro intreg pachetul de actiuni al Universitatii Craiova, de la Dinel Staicu. "Nu m-au speriat magariile celor de la Bucuresti, cat m-au durut marsaviile celor din Craiova", a sunat una dintre explicatiile acestui gest. Decizia sa a venit la cateva ceasuri dupa ce pe gardurile casei sale, din Strada Fratii Buzesti 33, statea scris: "Rednic la Stiinta, Mititelu acasa, lasa-ne". In dimineata zilei de ieri, in jurul orei 8:00, politia a venit la domiciliul lui Mititelu, a fotografiat, a luat declaratii de la sotia acestuia si a plecat, urmand a depista autorii. Mititelu nu a fost de gasit ieri, avand mobilul inchis, dar prins in poarta casei a aruncat printre dinti: "Parca nu stiti cine a facut-o".
IPOTEZE. Ieri era data scadenta la plata ratelor din contractele fotbalistilor si, se pare, Mititelu nu ar fi avut banii necesari, circa doua miliarde de lei. Se pare ca el mai are si o datorie de peste doua miliarde de lei la Letea Bacau. Este posibil ca tocmai acesta sa fie adevaratul motiv care sa-l fi determinat pe noul patron sa capoteze asa de repede, lasand balta echipa.
REFUZURI. Altfel, marti seara, Ion Geolgau a anuntat ca nu va da curs solicitarii lui Mititelu de a prelua functia de director executiv al Universitatii, iar apoi Pavel Badea, chemat fiind la discutii, a refuzat postul de presedinte propus de Mititelu.
CONSECINTA. Mititelu s-a ascuns. Conform unui zvon, el se internase, suferind o cadere de tensiune. Dinel Staicu a ramas surprins cand a auzit, Mircea Rednic nu a crezut nimic, Stefan Iovan nu stia nimic si astepta un semn de viata de la Mititelu. La ora 17:00 programase un meci amical cu Armata Craiova. Care s-a jucat, dar cu Eugen Neagoe pe banca. Intre timp, unii dintre jucatori l-au sunat pe Rednic pentru a-l ruga sa se intoarca la echipa. Nici unul dintre ei nu stia ce soarta ii asteapta. Fix, spitalul de nebuni!
REDNIC
La aflarea vestii, Mircea Rednic, antrenorul demis de Adrian Mititelu, a spus: "S-ar putea sa fie un nou scenariu, nu va grabiti. Eu zic sa mai asteptam o zi-doua sa vedem ce se intampla. A zis ca nu se mai implica in fotbal? A mai spus-o. N-am incredere in acest om. In toata cariera mea n-am mai intalnit o asemenea nebunie, nici nu este de mirare ca la Craiova nu s-a facut performanta. Fanii au simtit ce trebuia sa simta, si-au dat seama ce se intampla. S-a spus ca am cumparat galeria. Cum puteam cumpara 10.000 de oameni care mi-au scandat numele? Am avut aceste rezultate nu pentru ca echipa n-ar fi fost pregatita, ci pentru ca erau interese. Mititelu a creat tensiuni in randul echipei, iar jucatorii erau impartiti", a zis Rednic. Cu toate acestea, el a spus ca s-ar intoarce la echipa, chiar si in calitate de investitor, impreuna cu cativa oameni de afaceri.
PRIMARIA CERE REFERENDUM
Prin Banie s-a zvonit ca primaria, prin primarul Antonie Solomon, va prelua echipa. Acesta spune ca nu a discutat asa ceva cu Mititelu. "Cu Mititelu am vorbit acum doua zile, cand m-a rugat sa-l ajut cu gazonul. I-am spus ca nu acum, ci la anul, pentru ca nu mai sunt bani", a spus Solomon. El a explicat ca "Primaria ar fi in stare sa tina Universitatea, dar sa si vrea asta locuitorii Craiovei. E vorba de bani publici, 50-60 de miliarde de lei. Ar trebui organizat referendum in acest sens". Primarul si-a exprimat regretul pentru situatia creata: "Imi pare rau ca s-a ajuns aici si ca se paseaza echipa de la unul la altul. Universitatea este emblema orasului. Nu putem sa ne batem joc de ea. Dar banul public nu se poate aloca asa usor. De reparatia gazonului oricum o sa ne ocupam".
DIVERSIUNE?
Numit antrenor principal la echipa, Stefan Iovan s-a aflat ieri intr-o situatie ingrata. "Pe mine nu m-a anuntat nimeni, nimic. Nici nu am discutat cu Mititelu." El a spus ca nu a apucat sa semneze contractul si nu stia daca o sa apuce sa faca asa ceva. "Daca vine alt patron, poate vine cu alt antrenor. Eu aveam programat un joc cu Armata Craiova, sa apuc sa-i cunosc pe baieti", a spus Iovan. "Secundul" Boldici a fost auzit ca vrea sa renunte, gest ce urmeaza sa fie urmat si de Iovan. Principalii vizati de inscriptionarea casei lui Mititelu au fost suporterii. "Noi il asigurasem pe Adrian de tot sprijinul nostru. Nu avea cine sa o faca de la noi. Mai repede e o diversiune. Nu m-ar mira sa-si fi scris singur pe garduri. Staicu si Mititelu isi bat joc de oras", a zis Gabi Blondu, lider al galeriei.
CONTINUTUL COMUNICATULUI
"Isteria produsa in Craiova in urma demiterii antrenorului Mircea Rednic se amplifica zi de zi, cu ajutorul numerosilor «prieteni» ai Universitatii Craiova. Observ cu stupoare ca dorinta mea de a recladi clubul Universitatea Craiova a starnit multa ostilitate, riscand sa genereze o stare exploziva in jurul echipei. Nu m-au speriat magariile celor de la Bucuresti cat m-au durut marsaviile celor din Craiova. Cred ca soarta Universitatii a fost deja pecetluita. Imi cer scuze tuturor acelora care au crezut in mine, chiar daca au fost mult mai putini decat ma asteptam. Din acest moment declar public ca renunt la Universitatea Craiova, nu voi mai avea niciodata legatura cu fotbalul si nu voi mai merge vreodata pe un stadion de fotbal. Dumnezeu sa ajute Universitatea Craiova!" -
15.09.2004 Adrian Mititelu
"Daca ma roaga, tin echipa pana la iarna"
Fostul patron al echipei a ramas surprins de gestul lui Adrian Mititelu. El spune ca nu are nici o putere de decizie, desi detine inca semnatura la club.
Jurnalul National: Ati auzit de gestul lui Adrian Mititelu?
Dinel Staicu: Am auzit si am ramas blocat. Si eu am primit amenintari, dar am mers inainte.
Ce se va intampla acum?
Nu-mi dau seama. Eu mi-am luat actiunile de la firmele lui, clubul nu mai este al meu. El e proprietarul. Dar, am trimis niste oameni sa-l caute, pentru ca nu dau de el.
Ati apucat sa faceti actele de predare-primire?
Da. De saptamana trecuta. Chiar trebuia sa ma intalnesc cu Adrian joi la FRF, sa renunt la dreptul la semnatura in favoarea lui.
Deci ati ramas cu dreptul de semnatura la Universitatea.
Da, dar nu mai am nici o treaba. Nu mai e bunul meu. Actiunile au fost cesionate. Ce am luat, ramane al meu.
Ati mai vorbit cu el?
Acum doua zile. Chiar l-am intrebat daca e pregatit sa duca o asa lupta. Stiam ca este mai emotiv, dar nici chiar asa. Chiar mi-a prezentat programul sau pana in 2008.
Ce se poate intampla?
Sa vorbesc cu el. Daca ma roaga, si vrea sa-l ajut, ii dau tot concursul. Eu nu am demis pe nimeni. Hotararile au fost ale lui, bune, rele. Eu nu am demis pe nimeni, nu m-am implicat. Mi se rupe sufletul pentru toti. Dupa doi ani se cimenteaza niste relatii, nu-mi convine nici mie. Daca imi spune sa raman pana la iarna, o voi face cu placere. Am salvat clubul acum doi ani si jumatate, nu pot sa-l las balta acum. Deocamdata, l-am pus pe Eugen Neagoe, care e angajatul clubului, sa asigure interimatul la nivel de conducere.
O GLUMA
Ziua agitata parcursa ieri de Universitatea Craiova s-a incheiat intr-un mod penibil. Prezent la firma sa, Adrian Mititelu i-a anuntat cu mandrie si sarcasm pe reprezentantii presei ca nu el a trimis comunicatul de presa, ci un nepot de-al sau. Mai mult, aiuritul om de afaceri a mai precizat ca totul nu a fost decat o gluma, prin care a dorit sa verifice reactia presei. "Nu renunt eu asa de usor. Am vrut sa fac si eu caterinca de voi!", le-a spus Mititelu ziaristilor stupefiati. Intre timp plecasera antrenorii numiti de el, in frunte cu Stefan Iovan. Se pare ca antrenamentul din aceasta seara va fi condus de Mircea Rednic. "Puriul" ar fi fost contactat ieri de Pavel Badea si s-a inteles cu acesta sa se prezinte la sedinta de pregatire.