x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Adriana Ţăcălie a semnat cu Buducnost Podgorica. Oltchim o transferă pe Marija Jovanovic.

Adriana Ţăcălie a semnat cu Buducnost Podgorica. Oltchim o transferă pe Marija Jovanovic.

20 Iun 2011   •   07:32
Adriana Ţăcălie a semnat cu Buducnost Podgorica. Oltchim o transferă pe Marija Jovanovic.

Interul echipei Oltchim Rm. Valcea, Adriana Tacalie, a semnat un contract pe doua sezoane cu campioana Muntenegrului, Buducnost Podgorica, de la care va veni la formatia valceana chiar capitanul Marija Jovanovic.

Adriana Tacalie a fost curtata de mai multe cluburi din tara si strainatate, in pofida faptului ca Oltchim a decis sa nu o mai pastreze in lot. Handbalista a ales pana la urma campioana din Muntenegru, cu care a semnat, sambata, un contract valabil pe urmatoarele doua sezoane.

"Mi-am dorit foarte mult sa joc alaturi de Bojana Popovic, de la care cred ca am multe de invatat si pe care o consider cea mai buna jucatoare a lumii. Am ambitii mari pentru viitor, imi doresc sa joc in Liga Campionilor, altfel nu as fi semnat contractul", a declarat Adriana Tacalie, citata in editia de duminica a cotidianului muntenegrean Arena.

Fosta jucatoare de la Oltchim a facut referiri si la faptul ca nu a mai primit sansa de a evolua la nivel inalt la campioana Romaniei, dupa plecarea lui Gheorghe Tadici, care a introdus-o pe teren si in meciurile din Liga Campionilor, unul fiind chiar impotriva celor de la Buducnost, in sezonul 2007/2008, cand a marcat 7 goluri.

Presedintele clubului Buducnost, Predrag Boskovic a precizat ca jucatoarea romana a fost monitorizata inca din 2007 si spera sa-si dovedeasca valoarea in urmatorii doi ani. Boskovic a mai precizat ca un alt transfer este ca si parafat, cel al capitanului de la Buducnost, Marija Jovanovic, chiar la Oltchim. "Daca Marija Jovanovic va pleca la Oltchim si este foarte aproape de acest lucru, nu stiu cine va fi capitanul echipei noastre", a spus presedintele muntenegrean. Oficialii de la Oltchim nu au putut fi contactati pana la ora transmiterii acestei stiri.

In lotul antrenat de Radu Voina a fost adusa deja o alta jucatoare de la Buducnost, portarul Sanela Knezovic, care a semnat contractul de joc in 30 mai.

×