x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ana Bogdan, învinsă după un meci maraton la BRD Bucharest Open

Ana Bogdan, învinsă după un meci maraton la BRD Bucharest Open

18 Iul 2018   •   07:52
Ana Bogdan, învinsă după un meci maraton la BRD Bucharest Open

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, a şasea favorită, a fost învinsă de Anna-Karolina Schmiedlova (Slovacia), cu 4-6, 7-6 (4), 7-5, marţi seara, la Arenele BNR din Capitală, într-un meci maraton desfăşurat în prima rundă a turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

Schmiedlova (23 ani, 85 WTA), campioană la Bucureşti în 2015, a reuşit să se impună la capătul unui meci foarte disputat, care a durat trei ore şi 18 minute.

Ana Bogdan (25 ani, 66 WTA) a început bine partida şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Schmiedlova a reuşit să răstoarne scorul, 3-4. Românca a egalat şi apoi a realizat un break la zero, câştigând în cele din urmă setul cu 6-4.

În actul secund, Ana Bogdan a părut epuizată, a greşit mult şi adversara s-a desprins rapid la 4-0 şi apoi la 5-1. A urmat o revenire formidabilă a româncei, concretizată în cinci ghemuri consecutive. Ana Bogdan a servit pentru meci la 6-5, dar Schmiedlova a făcut break-ul la zero şi a trimis meciul în tiebreak, unde a reuşit să încline balanţa, după o serie de erori comise de româncă.

Schmiedlova a debutat cu dreptul în decisiv, reuşind break-ul, dar apoi Ana Bogdan a întors scorul şi a condus cu 3-1. A urmat o nouă cădere şi slovaca a legat patru ghemuri la rând. Ana Bogdan a recuperat de la 3-5 la 5-5, salvând şi două mingi de meci. Din păcate, ea şi-a pierdut din nou serviciul, iar apoi Schmiedlova a încheiat conturile, cu 7-5.

Anna-Karolina Schmiedlova o mai învinsese pe Bogdan anul acesta, la Bogota, în semifinale, cu 6-3, 6-2.

În alt meci, tânăra Andreea Roşca (19 ani, 260 WTA), beneficiara unui wildcard, a fost întrecută de junioara americană Claire Liu (18 ani, 170 WTA) cu 4-6, 6-3, 6-4, românca făcând nu mai puţin de 9 duble greşeli.

Rezultatele de marţi:


simplu, turul I
Mihaela Buzărnescu (România/N.2) - Danka Kovinic (Muntenegru) 6-2, 6-4
Ons Jabeur (Tunisia) - Irina Begu (România/N.3) 6-2, 6-1
Sorana Cîrstea (România/N.5) - Cagla Buyukakcay (Turcia) 6-3, 6-3
Anna-Karolina Schmiedlova (Slovacia) - Ana Bogdan (România/N.6) 4-6, 7-6 (4), 7-5
Irina Bara (România) - Viktoria Tomova (Bulgaria) 6-4, 7-5
Anastasija Sevastova (Letonia/N.1) - Dalila Jakupovic (Slovenia) 4-6, 6-2, 7-6 (1)
Claire Liu (SUA) - Andreea Roşca (România) 4-6, 6-3, 6-4
Vera Zvonareva (Rusia) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 6-1, 6-2
Petra Martic (Croaţia/N.4) - Rebecca Sramkova (Slovacia) 6-2, 6-4
Laura Siegemund (Germania) - Jasmine Paolini (Italia) 6-4, 6-0
dublu, turul I
Lidia Morozova (Belarus)/Aranxta Rus (Olanda/N.4) - Alexandra Cadanţu (România)/Maria Irigoyen (Argentina) 6-3, 6-3
Georgina Garcia Perez (Spania)/Cornelia Lister (Suedia) - Natela Dzalamidze (Rusia)/Ipek Soylu (Turcia) 7-5, 4-6, 10-6
Danka Kovinic (Muntenegru)/Maryna Zanevska (Belgia) - Ysaline Bonaventure (Belgia)/Oksana Kalaşnikova (Georgia) 6-4, 6-2
Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse (România) - Başak Eraydin (Turcia)/Vera Zvonareva (Rusia) 6-4, 6-1

 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ana Bogdan