Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat pentru a şasea oară turneul Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray, cap de serie numărul doi, cu 6-1, 7-5, 7-6 (3), duminică, la Melbourne.
Djokovic s-a impus după două ore şi 52 de minute în a patra sa finală la Melbourne cu Murray, toate câştigate de Nole. Djokovic a mai câştigat titlul la Antipozi în 2008, 2011, 2012, 2013 şi 2015, iar Murray a disputat cinci finale, toate pierdute, în 2010, 2011, 2013, 2015 şi 2016. De fapt, jucătorul din Balcani a câştigat 11 din ultimele 12 meciuri directe cu scoţianul (22-9 bilanţ general).
Djokovic, care s-a impus clar în meciul de duminică, a egalat recordul de titluri la Australian Open, deţinut de australianul Roy Emerson.
Sârbul şi-a trecut în palmares al 11-lea titlu de Mare Şlem, egalându-i pe Rod Laver şi Bjorn Borg.
Djokovic a dominat clar doar primul set, adjudecat cu 6-1 în 30 de minute, dar apoi următoarele două au fost pe muchie de cuţit, fiind adjudecate cu 7-5, după un maraton de 80 de minute, şi cu 7-6, după 7-3 în tiebreak (62 minute).
Învingătorul a reuşit 7 aşi (Murray 15), a comis 3 duble greşeli (5 pentru scoţian), a avut mai puţine mingi direct câştigătoare (31-40), dar şi mai puţine erori neforţate (41-65), dominând şi din punct de vedere al procentajelor celor două servicii şi al punctelor făcute la primire.
Djokovic a disputat ultimele cinci finale de Grand Slam, câştigând patru dintre ele (a pierdut Roland Garros anul trecut) şi are victorii în ultimele şapte turnee la care a participat.
Sursa: Agerpres