x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Carlos Alcaraz luptă pentru păstrarea locului 1 mondial, la Cincinnati

Carlos Alcaraz luptă pentru păstrarea locului 1 mondial, la Cincinnati

de Redacția Jurnalul    |    16 Aug 2023   •   09:00
Carlos Alcaraz luptă pentru păstrarea locului 1 mondial, la Cincinnati
Sursa foto: Hepta

Carlos Alcaraz și-a început lupta pentru păstrarea locului 1 mondial în clasamentul ATP cu o victorie complicată, marți, în fața australianului Jordan Thompson, în turul secund la Cincinnati. Spaniolul a avut nevoie de 3 seturi și puțin peste 3 ore, pentru a se impune în fața numărului 55 mondial.

Carlos Alcaraz și-ar putea pierde locul întâi în clasamentul mondial după turneul de la Cincinnati, dar victoria obținută în fața lui Jordan Thompson îl menține deocamdată în fruntea clasamentului.

Spaniolul se luptă cu Novak Djokovic pentru locul de lider pe care l-ar putea ocupa tot restul anului. Însă șansele sale de a rămâne în frunte sunt destul de mici, întrucât în acest moment sunt despărțiți de aproximativ 400 de puncte, însă Djokovic nu are de apărat puncte în această parte a anului, după ce anul trecut i s-a interzis accesul pe continentul american.

Pe de altă parte, Alcaraz trebuie să apere 2000 de puncte la US Open în calitate de campion, ceea ce face ca tentativa sa să fie foarte dificilă.

După ce a avut un prim tur liber la Mastersul de la Cincinnati, Alcaraz s-a confruntat cu un Jordan Thompson foarte inspirat, într-un meci început cu întârziere și întrerupt la jumătatea lui de ploaie. În primele game-uri, Alcaraz a ratat câteva mingi de break, cedând apoi un game pe propriul serviciu, pentru 2-4, în favoarea australianului.

Spaniolul și-a revenit, a egalat imediat și apoi, de la 4-5, a câștigat 3 game-uri consecutive, pentru a închide setul cu 7-5.

Australianul a forțat mult la începutul setului secund, obținând în cele din urmă un nou break, pentru 2-4 . La 3-5, Thompson a fost la două puncte de a câștiga setul, dar și-a cedat serviciul, oferindu-i lui Alcaraz posibilitatea de a reveni în meci. Spaniolul nu a profitat, Thompson reușind din nou break-ul și trimițând meciul în decisiv, la ora locală 00:22.

Resetarea jocului l-a avantajat mai mult pe Alcaraz, spaniolul trecând rapid la 2-0, cu un break în primul game, care s-a dovedit a fi decisiv, deoarece Thompson nu a mai reușit să ridice nivelul de joc, în timp ce Alcaraz a jucat considerabil mai bine. Scorul final a fost 7-5, 4-6, 6-3 pentru Alcaraz, care a avut 34 de lovituri câștigătoare și 15 erori neforțate.

Meciul a durat puțin peste 3 ore și s-a încheiat la ora locală 01:02.

În turul 3, Alcaraz îl va întâlni pe câștigătorul meciului dintre francezul Ugo Humbert (33 ATP) și americanul Tommy Paul (13 ATP), cel care l-a eliminat în sferturile de finală de la Toronto, în urmă cu o săptămână.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carlos alcaraz Cincinnati