x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cinci români eliminaţi în primul tur al calificărilor la Wimbledon.

Cinci români eliminaţi în primul tur al calificărilor la Wimbledon.

14 Iun 2011   •   13:48
Cinci români eliminaţi în primul tur al calificărilor la Wimbledon.

Jucatorii romani de tenis Victor Crivoi si Adrian Ungur au fost eliminati in primul tur al calificarilor probei de simplu masculin de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului. Crivoi a fost invins de brazilianul Julio Silva, scor 6-3, 7-6 (7/3), iar Ungur a fost intrecut in runda inaugurala de bosniacul Amer Delic, scor 7-6 (7/5), 6-4.

Nici reprezentantele noastre din turneul feminin de calificare nu au avut mai mult succes. Liana-Gabriela Ungur, locul 186 WTA, a fost eliminata in primul tur al calificarilor dupa ce a fost invinsa, cu scorul de 6-4, 6-4, de Melanie South (Marea Britanie), pozitia 294 in ierarhia mondiala.

De asemenea, Alexandra Cadantu, locul 168 WTA, a fost invinsa, cu scorul de 6-4, 7-5, de Mona Barthel (Germania), pozitia 117 in ierarhia mondiala. Tot azi, Raluca-Ioana Olaru, locul 187 WTA, a fost eliminata de rusoaica Nina Bratsikova, pozitia 148 in ierarhia mondiala, scor 6-0, 7-6 (9/7).

Sinsura care a acces in turul doi al calificarilor la Wimbledon a fost Edina Gallovits-Hall, locul 125 WTA si cap de serie numarul 6 in calificari, care a invins-o cu scorul de 6-1, 6-2, pe Florencia Andre Molinero (Argentina), pozitia 206 in ierarhia mondiala.

Edina Gallovits-Hall o va intalni, in turul doi al calificarilor, pe Tetiana Lujanska (Ucraina), locul 193 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/2), de Lenka Wienerova (Slovacia), pozitia 202 in clasamentul mondial. Pentru accederea in turul doi al calificarilor, Gallovits-Hall va incasa 3.500 de lire sterline.

Romania mai are o singura reprezentanta, pe Elena Bogdan, in primul tur al calificarilor de la Wimbledon.

×