x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Coco Gauff a învins-o pe Muchova la Cincinnati și a câștigat primul titlu WTA 1000

Coco Gauff a învins-o pe Muchova la Cincinnati și a câștigat primul titlu WTA 1000

de Redacția Jurnalul    |    20 Aug 2023   •   23:27
Coco Gauff a învins-o pe Muchova la Cincinnati și a câștigat primul titlu WTA 1000
Sursa foto: Hepta

Coco Gauff a devenit prima campioană adolescentă la Western & Southern Open de la Cincinnati, învingând-o în două seturi pe Karolina Muchova și câștigând al doilea titlu al verii.

După ce a câștigat la Auckland, în ianuarie, și la Washington D.C., în urmă cu două săptămâni, Gauff, în vârstă de 19 ani, este acum prima adolescentă care câștigă trei titluri într-un sezon de la Bianca Andreescu în 2019. Ea este prima adolescentă care câștigă cinci titluri în carieră de la Caroline Wozniacki, în 2009.

Gauff este a patra campioană americană la Cincinnati, alăturându-se lui Lindsay Davenport, Serena Williams și Madison Keys. De luni, ea va urca un loc în clasamentul WTA, ajungând pe poziția a 6-a.

Împreună cu Jessica Pegula, numărul 3 WTA, care a câștigat la Montreal săptămâna trecută, este pentru prima dată când americancele au câștigat turneele WTA 1000 din Canada și Cincinnati. Este pentru prima dată când americancele au câștigat două turnee WTA 1000 consecutive din 2015, când Serena Williams a câștigat la Cincinnati și Venus Williams la Wuhan, conform site-ului oficial WTA.

De la înfrângerea din primul tur de la Wimbledon, Gauff a câștigat 11 din ultimele 12 meciuri, obținând în acest interval cele mai importante două titluri din cariera sa.

În prima întâlnire din carieră dintre cele două, Gauff a depășit un start greoi și a ținut piept jocului ofensiv la fileu al Muchovei, extinzându-și recordul carierei la 5-1 în finalele disputate în circuitul WTA.

Muchova a jucat prima sa finală WTA 1000, după ce a petrecut peste 10 ore pe teren la Cincinnati, toate meciurile sale încheiate fiind de trei seturi.

După un meci epuizant de două ore și jumătate, în care a învins-o pe Aryna Sabalenka, în semifinalele de sâmbătă, jucătoarea de 26 de ani a avut probleme în a ține pasul cu Gauff.

La 5-2, în setl secund, Muchova a salvat trei mingi de meci pentru a face break și a reduce diferența. Apoi și-a păstrat serviciul, dar s- văzut nevoită să se recunoască învinsă după 1 oră și 56 de minute.

În ciuda înfrângerii, Muchova își va face luni debutul în Top 10.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coco gauff Cincinnati WTA 1000