x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi David Popovici a revenit în România. Se pregătește pentru Mondialele de juniori de la Lima

David Popovici a revenit în România. Se pregătește pentru Mondialele de juniori de la Lima

19 Aug 2022   •   10:00
David Popovici a revenit în România. Se pregătește pentru Mondialele de juniori de la Lima
Sursa foto: Hepta

Dublul campion mondial la înot, David Popovici, a revenit joi seara în România, în condițiile în care Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) a anunțat anterior că nu va organiza o ceremonie festivă de primire și nici o conferință de presă.

El a fost întâmpinat într-un cadru restrâns de Ministrul Sportului Eduard Novak și de Camelia Potec, președintele FRNPM.

Eduard Novak a scris pe Facebook despre promisiunea pe care i-a făcut-o celui mai popular sportiv al anului în România:

„A revenit în țară dublul nostru campion european și recordmen mondial, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine în urma evoluțiilor de excepție de la Europenele de la Roma.

L-am așteptat într-un cadru restrâns, cu doamna președinte a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec. Dincolo de felicitări, am folosit acest prilej pentru a discuta despre dezvoltarea înotului și i-am promis lui David că mă voi ocupa personal de reabilitarea bazinului "Lia Manoliu".

Este bazinul lui preferat și cred că atât el, cât și cei pe care i-a inspirat să îi calce pe urme, merită să aibă un bazin performant, unde să fie asigurate toate condițiile de antrenament și pregătire.”

David Popovici urmează să participe la Campionatul Mondial de Natație pentru juniori de la Lima (Peru), care se desfășoară în perioada 30 august – 4 septembrie.

×
Subiecte în articol: David Popovici