x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Hănescu s-a calificat fără emoţii în turul 2 la Flushing Meadow

Hănescu s-a calificat fără emoţii în turul 2 la Flushing Meadow

02 Sep 2010   •   00:00
Hănescu s-a calificat fără emoţii în turul 2 la Flushing Meadow
Sursa foto: /Reuters

Victor Hănescu s-a calificat fără nici o problemă în turul al doilea la US Open după ce l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-3, pe argentinianul Carlos Berlocq (nr. 101 ATP).

Astfel, tenismanul român şi-a egalat cea mai bună performanţă a concursului de la Flushing Meadow, unde a atins turul secund doar în două rânduri în cele şase participări, în 2008 şi acum. De asemenea, Victor a egalat scorul la "directe", după ce sud-americanul îl învinsese în urmă cu trei ani la concursul de la Umag (Croaţia).

Clasat pe locul 54 în ierarhia ATP, Hăne va primi un cec în valoare de 31.000 de dolari pentru calificarea în turul 2, unde va juca împotriva învingătorului din meciul Michel Llodra (Franţa, locul 35 ATP) şi Tomas Berdych (Cehia, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 7).

România îi mai are pe tablourile principale de simplu de la US Open doar pe Victor Hănescu şi  pe Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 25.

Într-un meci contând pentru turul inaugural al probei feminine de dublu, perechea Sorana Cîrstea/Lucie Safarova (România/Cehia) a trecut în trei seturi, 6-7 (4), 6-0, 6-3, de cuplul Jasmin Woehr/Kirsten Flipkens (Germania/Belgia). Învingătoarele vor primi un cec în valoare totală de 15.000 de dolari.

×
Subiecte în articol: us open