x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Liga Campionilor: Oltchim în prima urnă, HCM în a patra la tragerea la sorţi.

Liga Campionilor: Oltchim în prima urnă, HCM în a patra la tragerea la sorţi.

22 Iun 2011   •   08:03
Liga Campionilor: Oltchim în prima urnă, HCM în a patra la tragerea la sorţi.

Federatia Europeana de Handbal (EHF) a anuntat lista oficiala a echipelor participante in sezonul 2011/2012 al Ligii Campionilor. La tragerea la sorti, campioanele Romaniei, Oltchim Ramnicu Valcea si HCM Constanta, vor face parte din prima, respectiv a patra urna valorica.

La feminin, Oltchim a fost repartizata in prima urna valorica, ocupand locul patru in clasamentul european. Din prima urna vor mai face parte Larvik HK (detinatoarea trofeului), FCM Handball (campioana Danemarcei) si Gyor ETO (campioana Ungariei). Meciurile din faza grupelor preliminare, in care vor fi angrenate 16 echipe, repartizate in patru grupe a cate patru echipe, se vor derula in intervalul 1 octombrie-13 noiembrie. Va urma faza grupelor principale, cu doua serii a cate patru formatii (4 februarie-11 martie 2012), semifinalele programate in dubla mansa eliminatorie (31 martie-1 aprilie turul, 7-8 aprilie returul) si finala, pe 5-6 mai, respectiv 12-13 mai 2012.

In Liga Campionilor la handbal feminin va participa si vicecampioana Romaniei, "U" Jolidon Cluj, care va juca in turul doi preliminar. Formatia ardeleana va face parte din prima urna valorica la tragerea la sorti, alaturi de Randers HK (Danemarca), DVSC Debrecen (Ungaria) si Byasen (Norvegia). Turul 2 preliminar se va derula sub forma de turnee, cu doua meciuri considerate 'semifinale', iar castigatoarele acestora vor lupta pentru locul care va duce in faza grupelor preliminare ale competitiei. In turul al doilea sunt programate patru astfel de turnee, castigatoarele urmand a face parte din urna a patra valorica la tragerea la sorti pentru grupele preliminare.

La masculin, HCM Constanta va face parte din urna a patra valorica, alaturi de Ciudad Real (Spania), THW Kiel (Germania) si Kadetten Schaffhausen (Elvetia), la care joaca si internationalul Rares Jurca. HCM ocupa locul 11 in topul european.

In faza grupelor vor fi angrenate 24 de echipe (sase grupe a cate patru echipe), meciurile urmand a se disputa in sistem tur-retur, intre 28 septembrie si 26 februarie 2012. Optimile de finala vor avea loc in dubla mansa eliminatorie, intre 14-18 martie (turul), respectiv 21-25 martie (returul), sferturile de finala intre 18-22 aprilie si 25-29 aprilie, iar Turneul Final Four, la Koln, in 26-27 mai, care va decide castigatoarea competitiei.

Tragerea la sorti din turul doi preliminar la feminin va avea loc in 27 iunie, in timp ce campioanele Oltchim Ramnicu Valcea si HCM Constanta isi vor afla adversarele o zi mai tarziu. Toate cele trei ceremonii sunt programate la Viena.

×