Întrecerile de înot se apropie de sfîrşit, iar reprezentanţii noştri nu au cîştigat încă nici o medalie. Ieri-dimineaţă, în cea mai rapidă cursă de 200 m spate din istorie, Răzvan Florea (foto) a ocupat doar locul şapte, cu timpul de 1:56,52, victoria revenindu-i americanului Ryan Lochte, care a stabilit un nou record al lumii, 1:53,94.
Întrecerile de înot se apropie de sfîrşit, iar reprezentanţii noştri nu au cîştigat încă nici o medalie. Ieri-dimineaţă, în cea mai rapidă cursă de 200 m spate din istorie, Răzvan Florea (foto) a ocupat doar locul şapte, cu timpul de 1:56,52, victoria revenindu-i americanului Ryan Lochte, care a stabilit un nou record al lumii, 1:53,94.
După finală, elevul antrenoarei Gina Handrea nu era prea afectat de faptul că nu a putut să-şi apere medalia de bronz cucerită acum patru ani, la Atena, declarîndu-se satisfăcut de evoluţia sa. "Personal sînt mulţumit de cum au mers lucrurile pentru mine la această Olimpiadă, chiar dacă alţii nu sînt. Am venit la Beijing cu gîndul să mă calific în finală şi am reuşit. M-am simţit foarte bine, iar timpul este bun. Mi-au lipsit cîteva sutimi de secundă să-mi bat recordul naţional, pe care îl stabilisem cu o zi înainte, în semifinale. Dar chiar dacă l-aş fi doborît, tot nu m-aş fi clasat mai sus. S-a înotat peste aşteptările mele, iar adversarii au fost prea tari", a spus înotătorul constănţean.
AVERTISMENT. El a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că, în timp ce la alţii generaţiile se schimbă din mers, la noi se mizează de ani buni pe acelaşi grup restrîns de sportivi. "Faţă de condiţiile pe care le avem acasă e extraordinar că încă mai ţinem pasul. Din spatele nostru nu vine nimeni. Şcoala românească de înot s-a terminat de mult. Dacă nu se va investi şi în acest sport, atunci nu o să mai avem nici rezultate", a explicat Florea. În ceea ce priveşte viitorul său, Răzvan nu ştie dacă va ajunge sau nu şi la Londra, în 2012. "Patru ani e foarte mult. Cred că asta a fost a treia şi ultima mea Olimpiadă. Sînt căsătorit, am un copil, am făcut prea multe sacrificii în ultimii ani ca să mă pregătesc pe unde s-a putut, pentru că bazinul din Constanţa a fost închis. Dacă se va deschide pînă în toamnă, voi mai continua, dacă nu, nu. Acum însă nu mă gîndesc atît de departe, ci doar să ajung acasă, la ai mei", a încheiat Florea.
ULTIMA ŞANSĂ. Astăzi este programată finala probei feminine de 800 m liber, ultima ocazie pentru înotul nostru de a obţine o medalie la Beijing. În serii, Camelia Potec a înotat excelent, şi-a doborît recordul naţional, avînd al doilea rezultat al calificărilor, care a fost întrecut doar de britanica Rebecca Adlington. Se anunţă o luptă strînsă pentru medalii, Potec putînd aspira chiar la aur. Tot ieri, Dragoş Coman a ratat calificarea în finală la 1.500 de metri liber, la fel ca şi ştafeta României de 4x100 de metri mixt, formată din Răzvan Florea, Norbert Trandafir, Valentin Preda şi Ioan Ştefan Gherghel.
Phelps a ajuns la al 6-lea aur
Americanul Michael Phelps a cucerit cea de-a şasea sa medalie de aur la JO de la Beijing, impunîndu-se în finala probei de 200 m mixt, cu un nou record mondial, 1:54,23. Phelps i-a devansat pe ungurul Laszlo Cseh şi pe compatriotul său, Ryan Lochte. Cîştigător a 12 medalii olimpice de aur, Phelps a declarat că e un înotător "curat". "Lumea poate să spună ce vrea. În ceea ce mă priveşte, eu ştiu că sînt curat şi nu-mi fac nici o problemă", a spus americanul, provocat fiind la o discuţie pe tema dopajului.Citește pe Antena3.ro