x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Novak Djokovic a câștigat turneul US Open

Novak Djokovic a câștigat turneul US Open

14 Sep 2015   •   09:40
Novak Djokovic a câștigat turneul US Open
Sursa foto: Matthew Stockman/Getty Images

Numărul unu mondial în tenisul masculin, sârbul Novak Djokovic, a câștigat ediția din acesta an a turneului US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, duminică, după ce l-a învins în finală pe elvețianul Roger Federer, cu 6-4, 5-7, 6-4, 6-4, la arenele Flushing Meadows din New York.

Djokovic s-a impus după trei ore și 20 de minute, la capătul unui meci de înaltă calitate, care a părut să îi aparțină lui Federer (34 ani) până la un moment dat, dar elvețianul a irosit prea multe mingi de break, reușind să transforme doar patru din 23.

Sârbul, care a disputat toate cele patru finale de Mare Șlem ale anului (a pierdut doar la Roland Garros), a adunat zece titluri majore la cei 28 de ani ai săi.

Federer, susținut de public, este încă în căutarea unui titlu de Mare Șlem de trei ani, al 17-lea și ultimul său succes consemnându-se în 2012, la Wimbledon.

Finala a fost amânată mai mult timp din cauza condițiilor meteo, care nu vor mai afecta în aceeași măsură competiția de la Flushing Meadows anul viitor, întrucât Arthur Ashe Stadium va avea un acoperiș retractabil.

Finala 2015 a turneului newyorkez a intrat în istorie și prin faptul că a fost prima masculină la US Open arbitrată de o femeie, grecoaica Eva Asderaki-Moore.  

Agerpres

×
Subiecte în articol: novak djokovic