Un practicant de fotbal din România a ajuns peste noapte “vedetă” în fotbalul polonez. Povestea sa a ajuns în paginile cotidianului elveţian Neue Zurcher Zeitung.
“Un român se autopropune la cluburile de fotbal, nu întotdeauna cu mijloace corecte. Wisla Cracovia l-a invitat în cantonament şi i-a dat şansa de a evolua într-o partidă amicală. Ceea ce s-a dovedit a fi o greşeală”, scriu elveţienii. Preluare perfectă, pasă cu exteriorul, viziune asupra jocului, combativitate, presing şi finalizare cu gol, acestea au fost elementele DVD-ului cu care Sorin Oproiescu i-a convins pe oficialii Wislei Cracovia . Conform NZZ, jucătorul a prezentat un CV în care figura că ar fi jucat la Poli Timişoara, în Naţionalele U-17 şi U-19 ale României şi a mai activat şi în prima ligă a Arabiei Saudite, la Hajer FC.
Cel mai bun…
“CV-ul a ajuns în momentul potrivit în locul potrivit. După ratarea calificării în grupele Champions League în 2011, patronul clubului Wisla a decis să nu mai investească masiv. Astfel jucătorii liberi de contract au devenit pe placul clubului. Aşa a ajuns Oproiescu la finalul lunii iunie în cantonamentul Wislei. El a debutat în partida amicală cu Zawisza Bromberg. Jucătorul a intrat imediat în atenţia presei polonoze. După scurtă căutare pe internet au apărut o serie de surse care confirmau povestea românului: un articol în limba engleză pe Wikipedia, un cont de Twitter nefolosit, un profil pe site-ul footballtalents.co.uk, o serie de poze în tricoul formaţiei Poli Timişoara, dar şi un cont LinkedIn din care reiese că a absolvit o facultate de ştiinţe economice”, scrie sursa citată. În CV-ul postat în limba engleză apar următoarele informaţii: “cel mai bun jucător sub 21 de ani din liga secundă în sezonul 2006-2007, ales în echipa sezonului 2006-2007 pe postul de mijlocaş central, cel mai bun mijlocaş central din liga secundă în sezonul 2007-2008, propus pentru echipa sezonului în liga secundă în sezonul 2011-2012”.
Deconspirat de fanii polonezi
Fanii Wislei au demarat şi ei căutările de informaţii despre fotbalistul Sorin Oproiescu. “Un fan a dovedit că tricoul din poze nu avea nici o legătură cu cel al Politehnicii Timişoara. Din imaginile video postate pe youtube de userul Sorinelly007 a ieşit la iveală că jucătorul din imagini este fotbalistul sârb Branko Ostojic. Presa poloneză a dezvăluit că Oproiescu nu a jucat în Arabia Saudită, ci a susţinut doar o probă de joc la Hajer FC. Înainte de Cracovia, românul şi-a încercat norocul cu aceleaşi metode şi la danezii de la Viborg FF, australienii de la Melbourne Victory, dar şi la Gloria Bistrita”.
Smuda i-a dat o şansă
Deşi informaţiile au fost prezentate pe larg în presa poloneză, antrenorul Wislei a decis să îi dea o şansă “fotbalistului” român. “La începutul anilor 90, când antrenam în Turcia, mi s-a propus fotbalistul Davor Suker. L-am refuzat şi ulterior am regretat toată cariera”, a motivat Franciszek Smuda, fost selecţioner al Poloniei. Imediat după fluierul de final al amicalului cu Bromberg, Oproiescu a fost trimis acasă. “Este Sorin Oproiescu studentul care a devenit cel mai mare impostor al fotbalului din ultimii ani, aşa cum îl prezintă tot mai multe publicaţii europene?” se întreabă jurnaliştii din Ţara Cantoanelor. “Acuzaţiile nu sunt reale”, răspunde Oproiescu, care îşi acuză unul dintre impresari pentru articolul de pe Wikipedia şi pentru filmuleţul de pe youtube, care între timp au dispărut. Federaţia Română de Fotbal (FRF) a confirmat pentru elveţieni că Oproiescu a fost jucător profesionist şi a activat ultima dată în Liga a 3-a, la UM Timişoara, în 2008. Românul nu vrea să dezvăluie ce a făcut în ultimii cinci ani. “Vreau doar să fiu lăsat în pace, ca să mă pot concentra din nou doar pe fotbal”, a declarat Oproiescu pentru NZZ.
Replica lui Oproiescu
După iscarea scandalului, jucătorul a pus la dispoziţia presei din România carnetul său de jucător în care figurau următoarele cluburi: Corvinul Hunedoara (2001), UM Timişoara (2007 şi 2008), Top Alumin Timişoara (2007), Nova Mama Mia Becicherec (2008) şi FC Poli 2002 Timişoara (2009- Liga a IV-a). Jucătorul a decis să se apere în faţa acestor acuzaţii şi a remis un comunicat postat de ziare.com. “Nu mi-am creat nici un DVD fals, peste tot unde am fost, am fost cu ajutorul unui impresar şi urma să susţin probe de joc. La probe nu ai cum să păcăleşti, arăţi exact ceea ce poţi la momentul respectiv. La Hajer Club am stat 2 săptămâni. Urma să câştig 12.000 de dolari pe lună în caz că semnam. În urma acestui fapt au apărut o sumedenie de impresari care sunau zi de zi la club şi spuneau că sunt jucătorul lor şi ca n-am voie să semnez fără acordul lor, dorind bani.
La Viborg din nou am fost la probe... nici vorba să-mi ofere contract înainte. Acolo am stat o săptămână, iar in urma unui joc între noi, după o lovitură mi-am pierdut cunoştinţa şi în cădere am făcut entorsă la gleznă. Am fost nevoit să mă întorc în ţară, unde am urmat un tratament pentru gleznă, timp de o lună la Hunedoara”, povesteşte el.
“Toată lumea face asta”
“La Wisla Cracovia totul era bine, până când a apărut un jurnalist din Polonia care a spus că am folosit DVD-uri false să ajung acolo şi ca nu sunt jucător de fotbal. Am venit la Wisla prin intermediul unui impresar şi urma să susţin probe de joc, deci din nou nu aveam cum să-i păcălesc. Dacă eram slab mă trimitea după prima zi acasă. Am ajuns duminică şi am stat până vineri. Mă gândesc că antrenorul, fostul selecţioner al Poloniei, se pricepe cât de cât la fotbal, nu? Ce am greşit a fost că la sugestia unui impresar mi-am înflorit CV-ul...dar asta o face toată lumea ”, se arată în comunicatul trimis de Oproiescu.