Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, duminică, după ce a învins-o pe rusoaica Evghenia Rodina în două seturi, cu 7-5, 6-4.
Finalista de anul trecut s-a impus după o oră şi 16 minute, la capătul unui meci în care a părut că nu forţează, că experimentează lovituri, apăsând pe acceleraţie doar în momentele cheie ale partidei.
După ce Rodina (26 ani), jucătoare aflată pe locul 91 în lume, a luat primul ghem al meciului, Halep a câştigat patru jocuri la rând şi s-a desprins la 4-1. A urmat o relaxare prematură şi Rodina, care a reuşit unele lovituri remarcabile, a egalat la 5-5. Simona (a treia favorită) a realizat un nou break, graţie unei duble greşeli a rusoaicei, iar apoi şi-a adjudecat primul set, în 36 de minute.
În setul secund, cele două au mers cap la cap până la 3-3, când Simona a reuşit primul break (4-3), însă Rodina a replicat imediat (4-4). Halep a realizat apoi un nou break (la zero), încheind setul cu 6-4, cu un as.
Simona a reuşit 24 de lovituri direct câştigătoare (Rodina 20), ambele având câte 26 de erori neforţate.
Halep şi-a asigurat un cec de 50.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Lauren Davis şi croata Mirjana Lucic-Baroni. Românca a învins-o pe Davis (21 ani, 63 WTA) în singurul lor meci, cu 6-2, 6-0, anul acesta, în primul tur la Indian Wells, turneu pe care l-a câştigat apoi. În schimb, Lucic-Baroni (33 ani, 70 WTA) a învins-o pe Halep anul trecut, în turul al treilea la US Open, cu 7-6 (6), 6-2.
România mai are patru reprezentante la Roland Garros pe tabloul de simplu, Irina Begu, cap de serie nr. 30 (va juca împotriva americancei Bethanie Mattek-Sands), Alexandra Dulgheru (contra americancei Nicole Gibbs), Monica Niculescu (cu Carla Suarez Navarro) şi Andreea Mitu (împotriva franţuzoaicei Alize Lim).
Sursa Agerpres