Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în optimile de finală la Internaţionalele Franţei, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, învingându-l în trei seturi, 6-4, 6-4, 6-4, pe tânărul australian Thanasi Kokkinakis (locul 84 ATP), într-un meci disputat sâmbătă la Roland Garros.
Djokovic, finalistul ediţiei de anul trecut a turneului parizian, îl va înfrunta în turul următor pe câştigătorul întâlnirii dintre sud-africanul Kevin Anderson, cap de serie nr.15, şi francezul Richard Gasquet (nr.20).
Britanicul Andy Murray, al treilea favorit al competiţiei din capitala Franţei, a atins la rândul său faza optimilor de finală, după ce a eliminat tot un jucător de la Antipozi, Nick Kyrgios (nr.29), de care a dispus cu 6-4, 6-2, 6-3.
Murray, campionul olimpic de la Londra, care a câştigat anul acesta primele două turnee pe zgură din cariera sa, la Munchen şi Madrid, a semnat cu această ocazie a 13-a victorie consecutivă pe această suprafaţă, în faţa unui Kyrgios dezamăgitor.
La 20 de ani, australianul este considerat unul dintre cei mai promiţători tineri tenismeni din circuitul mondial, după ce a atins sferturile de finală la Wimbledon, în 2014, cel mai bun rezultat al său de până acum în competiţiile de Grand Slam.
Rezultate înregistrate sâmbătă la Roland Garros:
Simplu masculin (turul 3)
Novak Djokovic (Serbia) - Thanasi Kokkinakis (Australia) 6-4, 6-4, 6-4
Andy Murray (Marea Britanie/N.3) - Nick Kyrgios (Australia/N.29) 6-4, 6-2, 6-3
Marin Cilic (Croaţia/N.9) - Leonardo Mayer (Argentina/N.23) 6-3, 6-2, 6-4
Simplu feminin (turul 3)
Andreea Mitu (România) - Francesca Schiavone (Italia) 7-5, 6-4
Petra Kvitova (Cehia/N.4) - Irina Begu (România/N.30) 6-3, 6-2
Sara Errani (Italia/N.17) - Andrea Petkovic (Germania/N.10) 6-3, 6-3