România a pierdut meciul cu Belarus din Cupa Davis, în primul tur al Grupei I, zona Europa/Africa, cu scorul general 2-3. După această înfrângere, România va juca în barajul pentru rămânerea în Grupa 1 cu Israel, în timp ce următorul adversar pentru Belarus în Cupa Davis va fi Austria. Marius Copil l-a învins ieri pe Ilia Ivașka, scor 7-5, 6-4, 6-1, și a trimis înfruntarea în meciul decisiv. În ultima partidă, Adrian Ungur, ocupantul locului 313 în clasamentul ATP, a pierdut însă meciul cu Egor Gerasimov, poziţia 341 în ierarhia mondială, cu scorul de 6-7, 4-6, 4-6, iar Belarus merge mai departe. Vineri, Adrian Ungur l-a învins în trei seturi pe Ilia Ivașka (locul 175 ATP), scor 6-2/5-7/7-5/6-4, după mai mult de trei ore de joc. În cel de-al doilea meci, Marius Copil (locul 129 ATP) a fost învins de Egor Gerasimov în trei seturi, 3-6/4-6/4-6. Perechea română formată din Horia Tecău și Marius Copil, a pierdut sâmbătă meciul perechea Yaraslav Shyla/Max Mirnîi, scor 7-6, 6-4, 6-7, 6-4.