x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Surpriza realizata de Ana Bogdan! A invins numărul 11 mondial si s-a calificat in turul al doilea la Australian Open

Surpriza realizata de Ana Bogdan! A invins numărul 11 mondial si s-a calificat in turul al doilea la Australian Open

16 Ian 2018   •   13:36
Surpriza realizata de Ana Bogdan! A invins numărul 11 mondial si s-a calificat in turul al doilea la Australian Open
Sursa foto: David Iliff

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a reuşit să se califice în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o surprinzător pe Kristina Mladenovic (Franţa), numărul 11 mondial, cu 6-3, 6-2, marţi, la Melbourne.

Ana Bogdan (25 ani, 104 WTA) a izbutit una dintre cele mai mari victorii din carieră, egalându-şi cea mai bună performanţă a sa la un Mare Şlem, după ce ajunsese în turul secund la US Open în 2016.

În primul set, Mladenovic a condus cu 1-0 şi 2-1, dar Ana Bogdan a egalat şi apoi a reuşit un break, preluând controlul jocului. Franţuzoaica a făcut break şi a egalat, 3-3, dar şi-a pierdut serviciul, iar apoi românca s-a desprins la 5-3, după ce a salvat patru mingi de break. Ana s-a impus în primul set cu 6-3, încheind cu un ghem câştigat contra-serviciu.

Mladenovic a început cu break actul secund, dar Ana Bogdan a câştigat patru ghemuri la rând, a făcut 5-3 după o nouă minge de break salvată, iar a pus capăt meciului cu 6-2.

Românca s-a impus în faţa Kristinei Mladenovic (24 ani) după o oră şi 25 de minute. În singura confruntare la nivel de senioare, în 2015, în primul tur la Moscova, Mladenovic s-a impus cu 7-6 (4), 6-3.

Interesant este că Ana Bogdan a mai învins-o pe Mladenovic la Australian Open, în 2009, la nivel de junioare, în sferturile de finală, cu 6-4, 6-2.

Mladenovic a avut 4 aşi, faţă de doar unul al Anei Bogdan, franţuzoaica a comis 7 duble greşeli (românca doar două), diferenţă mare fiind la punctele cu al doilea serviciu (47%-16% pentru învingătoare).

Ana Bogdan şi-a asigurat 80.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, făcând un pas spre top 100. Următoarea sa adversară va fi kazaha Iulia Putinţeva sau britanica Heather Watson.

Bogdan este a patra reprezentantă a României calificată în turul al doilea la Australian Open, după Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Simona Halep. Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au pierdut în primul tur.
AGERPRES 

×
Subiecte în articol: Australian Open 2018 Ana Bogdan