x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Sporturi Surpriză realizată de Ana Bogdan la Shenzhen

Surpriză realizată de Ana Bogdan la Shenzhen

Publicat la 02 Ian 2018 10:00 Modificat la 02 Ian 2018 10:00
Surpriză realizată de Ana Bogdan la Shenzhen

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după ce a dispus cu 6-4, 6-2 de Camila Giorgi (Italia).

Ana Bogdan (25 ani, 105 WTA) s-a impus după o oră şi 20 de minute în faşa unei adversare mai bine clasate (25 ani, 80 WTA).

Românca, aflată în continuare în căutarea accederii în top 100, a fost condusă cu 2-1 în primul set, dar apoi a reuşit patru ghemuri la rând (5-2), câştigând setul cu 6-4. Giorgi a luat primul ghem în setul secund, dar Ana Bogdan a reuşit trei consecutive (3-1), la 4-2 a reuşit un nou break şi a încheiat setul cu 6-2, profitând şi de cele nu mai puţin de 9 duble greşeli ale italiencei.

Giorgi câştigase singura lor confruntare de până acum, în 2017, chiar în primul tur la Shenzhen, cu 1-6, 7-6 (5), 6-3.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 7.238 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre letona Jelena Ostapenko, a doua favorită, şi Kristyna Pliskova (Cehia).

Alte două românce sunt calificate în optimi, Simona Halep, numărul unu mondial şi principala favorită, care o va înfrunta pe chinezoaica Ying-Ying Duan, Irina Begu, cap de serie numărul patru, care o va avea ca adversară pe rusoaica Ekaterina Alexandrova. Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnescu au pierdut în primul tur.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Shenzhen Ana Bogdan