Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, joi, după ce americanca Bethanie Mattek-Sands a abandonat în debutul setului al treilea, la scorul de 4-6, 7-6 (4), 40-15.
Bethanie Mattek-Sands (32 ani, 103 WTA) a renunţat din cauza unei accidentări, după o oră şi 53 de minute.
Sorana (27 ani, 63 WTA) şi-a egalat astfel cea mai bună performanţă a sa la Wimbledon, pe care a mai reuşit-o în 2009 şi 2012.
Cîrstea a început meciul cu Mattek-Sands cu un break, dar apoi americanca a câştigat două ghemuri la rând şi a reuşit să se desprindă la 4-2. Sorana a câştigat şi ea contra serviciului şi a egalat în cele din urmă, 4-4, scor la care a irosit o minge de break, care ar fi putut înclina balanţa în set. Adversara a făcut 5-4, câştigând setul cu 6-4, după o dublă greşeală a româncei.
În setul al doilea, Cîrstea a început foarte bine şi a avut 2-0, după ce a salvat trei mingi de break, dar apoi Mattek-Sands a luat trei ghemuri consecutive (2-3). A fost rândul Soranei să întoarcă scorul, având 5-4, dar, deşi a servit pentru set, americanca a făcut break. În tie break, Sorana s-a desprins rapid la 4-0 şi 5-1, impunându-se cu 7-4.
Cîrstea are patru victorii din tot atâtea meciuri cu americanca, precedenta fiind în 2013, când Sorana s-a impus cu 6-1, 6-3 în primul tur la Pattaya.
Cîrstea şi-a asigurat un cec de 90.000 lire sterline şi 130 de puncte WTA, urmând să joace pentru un loc în optimi cu învingătoarea dintre Yanina Wickmayer (Belgia) şi Garbine Muguruza (Spania).
Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat miercuri în turul al treilea, după 7-5, 6-3 cu Beatriz Haddad Maia (Brazilia), iar următoarea adversară va fi chinezoaica Shuai Peng.
Sursa: www.agerpres.ro