x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Mirel Radoi, calvar incheiat!

Steaua - Mirel Radoi, calvar incheiat!

de Mihai Igirosanu    |    12 Noi 2006   •   00:00
Steaua - Mirel Radoi, calvar incheiat!

Operat in urma cu 14 saptamani, la clinica Isokinetik din Bologna, capitanul Stelei, Mirel Radoi, ar putea reveni pe gazon in meciul din etapa a 16-a a Ligii 1, la 18 noiembrie, cand campioana en-titre va juca la Targu-Jiu, cu Pandurii.

Accidentat in vara, pe finalul unui meci amical pe care Steaua l-a disputat in Cipru, contra ucrainenilor de la Tavria Simferopol, internationalul ros-albastrilor a ratat 25 de meciuri oficiale pe care trupa lui Cosmin Olaroiu le-a disputat in toate competitiile. La inceputul acestei saptamani, tehnicianul stelist anunta ca Radoi a resimtit unele dureri la genunchiul operat in timpul unui antrenament, declaratie urmata imediat de zvonul conform caruia operatia de la Bologna nu a fost prea reusita.

RECUPERARE. Revenit in tara dupa un control amanuntit la clinica din Italia de catre profesorii Nanni si Marcacchi, Mirel Radoi va intra in programul normal incepand de saptamana viitoare. "In urma examenului medical, s-a constatat ca jucatorul este refacut si apt de joc. Acesta se va alatura colegilor sai la antrenamente de saptamana viitoare, revenirea sa pe gazon urmand a se produce in cel mai scurt timp", se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Stelei. Surse din cadrul gruparii ros-albastre sustin ca Radoi ar putea sa imbrace din nou tricoul echipei din Ghencea la meciul din etapa viitoare a Ligii 1, in deplasarea de la Targu-Jiu.

IACOB. Si vestile in privinta atacantului Victoras Iacob sunt foarte bune. "Victoras Iacob a primit ok-ul medicilor de la Clinica Villa Stuart din Roma, unde a fost operat. Atacantul Stelei se pregateste alaturi de echipa, mergand periodic in Italia, cand este programat pentru consult. In cazul ambilor jucatori (n.r. Radoi si Iacob), graficul recuperarii este absolut normal, ba chiar evolutia lor este extrem de imbucuratoare, intregul proces decurgand asa cum au prevazut medicii italieni de la cele doua clinici la care au fost operati Mirel Radoi si Victoras Iacob. Bineinteles ca nimeni nu va risca in cazul celor doi fotbalisti, verdictul final urmand sa fie primit din Italia, iar cand Mirel si Victoras vor reveni, o vor face doar cand sunt suta la suta apti", mai anunta conducerea Stelei.

SUSPICIUNE. Jean Vladoiu, antrenorul lui FC National, echipa pe care stelistii o vor intalni in aceasta seara, de la ora 20:30, in Ghencea, s-a aratat nemultumit din pricina delegarii centralului Marius Martis si a asistentului Catalin Savu. "Vad arbitrii de duminica, cunosc relatia lor cu domnul Stoica si chiar ma ingrijoreaza, pentru ca un asemenea arbitru, care face parte din delegatia Stelei la anumite meciuri. Sper sa nu am probleme. Mi-as dori sa fim arbitrati corect, iar cel mai bun sa castige. Ne-am dori foarte mult sa nu pierdem acest meci. Suntem constienti de pozitia noastra, care nu este una tocmai roza. Nu vom merge sa ne aparam in Ghencea. Daca vom pierde nu va fi niciun fel de problema. In momentul de fata suntem cam decimati. Daca va trebui sa fac o schimbare, nu stiu in ce fel sa o fac. O sa ma bazez pe copii de 16, 17, 20 de ani si mergem in Ghencea sa castigam", a declarat tehnicianul trupei din Parcul cu Platani. Steaua a pus de ieri in vanzare biletele pentru meciul cu FC National, preturile acestora fiind urmatoarele: 30 RON (tribuna 0), 10 RON (tribuna I), 5 RON (tribuna a II-a), 3 RON (peluze). Dupa partida, selectionatii Stelei se vor prezenta la lot pentru meciul de miercuri cu Spania.

×
Subiecte în articol: sport rădoi mirel rădoi