x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Student in Resita, hot prin Italia

Student in Resita, hot prin Italia

09 Feb 2004   •   00:00

Aflat in probe la echipa olteana, Lucian Badaluta a fost surprins furand dintr-un magazin. A scapat de arest numai la intervent ia antrenorului Napoli. Gestul sau i-a uluit pe apropiati.

Dupa eliminarile premature din cupele europene si ratarea calificarii la ultimele doua turnee finale, fotbalul romanesc mai traieste o umilinta. Aflat in turneul din Italia impreuna cu lotul Universitatii, Lucian Badaluta, jucator aflat in probe la formatia pregatita de Nicolo Napoli, a fost prins furand dintr-un magazin o geaca de piele.

PEDEAPSA. Consternat de gestul lui Badaluta, presedintele Adrian Mititelu a luat decizia de a-l trimite cu trenul in tara, incercand astfel sa separe numele echipei de fapta rusinoasa a fotbalistului. Antrenorul Nicolo Napoli a intervenit pe langa autoritatile italiene, abia dupa ce jucatorul a stat o noapte in arestul carabinierilor. Badaluta va trebui sa dea explicatii in fata suporterilor. "Il vom bate pentru ca si-a permis sa calce stramb, imbracat in straiele Universitat ii", au spus revoltati fanii "Stiintei".

APARARE. Gestul lui Badaluta i-a lasat cu gura cascata si pe apropiatii sai. "Eu nu cred ca el a facut asa ceva. Nu a furat in viata lui. E un copil cuminte, care nu a suparat niciodata pe nimeni", a spus Petru Badaluta, tatal fotbalistului. Si prietena jucatorului a ramas la fel de surprinsa. "Il cunosc de patru ani. Nu a mai facut asa ceva pana acum. Daca ar fi fost un specialist in furturi nu iesea cu geaca pe el si nici nu l-ar fi prins. A fugit pentru ca s-a speriat", i-a luat apararea prietena sa, Ramona Cojocaru.

PREZENTARE. Lucian Badaluta s-a facut cunoscut dupa ce in vremurile in care evolua pentru CSM Resita in Divizia A avea un contract anual de 5.000 de lei. Observand anomalia, atunci cand a preluat clubul din Banat, Dinel Staicu i-a facut jucatorului un contract de 6.000 de euro pe sezon, la care se adaugau primele de victorie.

Antecedente italiene
Fotbalistii romani sunt recunoscuti in Italia pentru maiestria cu care fura de prin magazine. In urma cu 4 ani, pe vremea cand evolua la defuncta Astra Ploiesti, Mircea Ciorea, ajuns acum la Poiana Campina, a fost banuit ca, impreuna cu mai multi coechipieri, ar fi sustras dintr-un magazin mai multe doze de parfumuri. Jucatorii au fugit atunci cu masina unei cunostinte din Ploiesti. "Carabinierii " i-au urmarit pe romani pana la hotelul unde erau cazat i, dar nu au gasit nimic asupra lor, parfumurile fiind aruncate in graba. Acum doi ani, jucatorii lui FC Arges au cazut victima unei pacaleli, tot in Italia. Aflati la cumparaturi, pitestenii au platit cate 100 de dolari pentru niste cutii pline cu apa, crezand ca si-au cumparat niste telefoane mobile de ultima generatie. Jucatorii romani si-au dat seama de teapa primita abia la intoarcerea in tara.

E student la Siderurgie si are o familie buna
Lucian Badaluta, 25 de ani, a inceput fotbalul la CSM Resita, formatie cu care a debutat in Divizia A in editia 1999-2000, la meciul Gloria - CSM Resita, 2-0. In prima liga, jucatorul are 3 prezente. Badaluta a evoluat numai pentru formatia din Resita, fiind unul dintre preferatii lui Dinel Staicu, cel care patroneaza si echipa din Banat. In aceasta iarna, la recomandarile lui Staicu, antrenorul Nicolo Napoli l-a inclus in lotul largit al Universitatii Craiova. In afara gazonului, Badaluta este student in anul V la Facultatea de Siderurgie din Resita si provine dintr-o familie fara probleme. Tatal fotbalistului este proprietarul unui atelier de reparatii radio-tv, iar mama sa este contabil.

×
Subiecte în articol: sport resita badaluta