x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova / De la Al-Jazeera la Stiinta

"U" Craiova / De la Al-Jazeera la Stiinta

de Vicentiu Neagoe    |    Mario Morcov    |    09 Sep 2005   •   00:00
"U" Craiova / De la Al-Jazeera la Stiinta

Fost jucator la FC Al-Jazeera, Salih Jaber face furori la Craiova, dupa doar doua meciuri in tricoul Universitatii.

Rand pe rand, prin lotul Universitatii s-au perindat multi de jucatori straini. Greu ar fi fost de crezut ca tocmai un tanar irakian, Salih Jaber, se va impune atat de rapid.

Atacantul irakian s-a nascut la 28 decembrie 1983, intr-o familie mai mult decat numeroasa, el mai avand zece frati, cinci baieti si cinci fete. Jaber a inceput fotbalul la o echipa cu un nume care a capatat in ultimul timp conotatii razboinice, FC Al-Jazeera. A jucat apoi la FC Omaia, dar situatia instabila din tara sa natala l-a facut sa-si indrepte privirile spre zari mai linistite.

PROLIFIC. Cel care l-a adus in Romania a fost doctorul Aksam Kadour, un bun cunoscator al fotbalului romanesc. De fapt, Kadour este prieten cu mai multi oameni de fotbal din Romania, printre care si cu antrenorul Sorin Cartu. Jaber a ajuns in Romania in returul campionatului trecut, cand a fost legitimat la Gloria Buzau, pentru care a jucat 8 partide si a marcat de 6 ori.

PROBLEME. Irakianul a fost remarcat de oficialii craioveni, dar nu a putut fi folosit de Stanga de la inceputul campionatului. Desi semnase de cateva luni un precontract cu Universitatea, nu s-a putut pregati cu echipa. El a avut probleme cu obtinerea permisului de munca in Romania, revenind in tara cu doar cinci zile inainte de debutul la "Stiinta", care s-a produs sambata, la Ploiesti, contra Astrei. A evoluat atunci doar 15 minute, dar a reusit sa inscrie o data. "Vreau sa marchez in fiecare meci. Ii multumesc Celui de Sus ca am ajuns in Romania. Am intalnit la Craiova niste oameni minunati, care m-au adoptat imediat. Pot spune ca sunt oltean", a declarat purtatorul tricoului cu numarul 11, care peste cateva luni implineste 22 de ani. Cu toate acestea, el va mai avea de luptat sa-si castige locul de titular. "Nu face faza defensiva. Din acest motiv, si la meciul urmator va fi tot rezerva", a anuntat Ovidiu Stanga. La Craiova, Jaber are un contract de 30.000 de dolari pe sezon, din care o buna parte o trimite familiei, in Irak.

NU, SADDAM
In timp ce juca pentru Gloria Buzau, Salih Jaber a devenit celebru in presa internationala dupa ce a propus sa fie luat ostatic in schimbul celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak. Cand toata Romania astepta cu sufletul la gura un deznodamant favorabil in ceea ce priveste eliberarea celor trei, Jaber a propus o solutie ingenioasa. "Daca as fi sigur ca ziaristii romani vor fi eliberati, m-as oferi sa fiu eu moneda de schimb", declara atunci irakianul, dand asigurari ca majoritatea compatriotilor sai nu sunt de acord cu practicile teroriste: "Poporul meu este unul linistit, irakienilor nu le plac lucrurile acestea". Jaber a fost de mic un adept al democratiei si un opozant al regimului dictatorial al lui Saddam Hussein. El a emigrat in Siria in adolescenta, jucand chiar in echipa nationala a Irakului acum doi ani, intr-un meci demonstrativ contra unei echipe a trupelor americane.

×
Subiecte în articol: sport jaber