x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova - Dezamagire si ganduri sumbre

"U" Craiova - Dezamagire si ganduri sumbre

de Vicentiu Neagoe    |    Mario Morcov    |    17 Iul 2006   •   00:00
"U" Craiova - Dezamagire si ganduri sumbre

Inceputa cu 20 de minute intarziere, partida amicala dintre "Stiinta" si Sportul Studentesc a fost castigata cu scorul de 2-1 de bucuresteni, reprezentand cel de-al doilea esec consecutiv al elevilor lui Ovidiu Stanga.

Meciul de sambata a inceput cu o intarziere de 20 de minute, dupa ce arbitrul Silviu Bogdan a refuzat sa dea startul, constatand ca echipamentele cu care cele doua formatii au iesit de la cabine erau asemanatoare. Oaspetii au refuzat sa-si schimbe tricourile albe, chiar daca gazdele le-au oferit un alt rand de echipament, motivand ca au angajament cu o firma si, cum meciul a fost televizat in direct, au tinut neaparat sa evolueze in tricourile cu care au venit. Pana la urma, studentii din Regie s-au echipat cu jambiere albastre, oferite tot de craioveni, acoperind cu leucoplast numele sponsorului.

PLOAIE. Au venit aproape 4.000 de spectatori sa-i vada la lucru pe elevii lui Ovidiu Stanga la primul amical al verii pe teren propriu. Daca prima repriza a fost saraca in faze de poarta, cea de-a doua parte a fost mult mai animata. Oaspetii au deschis scorul in minutul 70, prin Maxim, care a prins un sut de zile mari, mingea intrand in vinclul portii dupa ce a atins si bara. A egalat Dina, in minutul 85, cu un sut din interiorul careului, dar Ferfelea nu a fost de acord cu remiza, care l-a executat pe Bornescu cu un sut plasat. Finantatorul echipei craiovene a declarat ca e nemultumit de evolutia echipei. "Am incercat mai multe variante de joc, dar nu a mers nici una. Pana la meciul cu Vasluiul mai sunt doua saptamani si cred ca ne vom reveni", a spus Mititelu.

×
Subiecte în articol: sport