x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova - Stanga antreneaza pe "o suma modica"

"U" Craiova - Stanga antreneaza pe "o suma modica"

de Mario Morcov    |    09 Iul 2005   •   00:00
"U" Craiova - Stanga antreneaza pe "o suma modica"

Dupa Pavel Badea, care era remunerat cu doar 1.000 de dolari pe luna, Ovidiu Stanga (foto) va antrena Universitatea Craiova "pe o suma modica", dupa cum sustine patronul alb-albastrilor. "Ovidiu vrea sa antreneze, sa ajute Universitatea. Eu am dorit sa discutam, dar el a zis ca nu-l intereseaza banii", spunea Adrian Mititelu in urma cu o saptamana. Surse din cadrul clubului craiovean sustin ca Stanga va antrena gratis in primul an, urmand a primi doar primele de victorie, iar in cazul promovarii va dori renegocierea salariului.

SCADENTA. Miercuri a fost ziua scadentei pentru platirea primei rate din intelegerea cu patronii lui FC Caracal pentru achizitionarea celor noua fotbalisti veniti la Stiinta. Mititelu nu a achitat nici un euro din cei 300.000, el primind o pasuire de la Paul Valuta si George Ilinca. Daca achitarea sumei va intarzia din nou, amanarea ar putea duce la preluarea actiunilor lui Mititelu de catre cei doi finantatori ai echipei din Caracal. O alta varianta vehiculata in ultimele zile ar fi revenirea lui Dinel Staicu ca patron, daca acesta va plati suma restanta. Intre timp, Zeno Bundea va semna luni un contract cu CFR Cluj, cei 40.000 de dolari rezultati din tranzactie urmand a fi incasati de Staicu.

DATORII
Stiinta risca sa nu fie programata pentru disputarea meciurilor de campionat daca noul patron nu achita datoriile inregistrate in decursul ultimilor ani de Dinel Staicu. De la o zi la alta, pe adresa clubului sosesc somatii de plata de care actualul patron habar nu are, dar nici nu are cum sa se impotriveasca. Ultima astfel de instiintare vine de la Florin Balan de la firma Errea, cel care are de primit peste un miliard de lei pentru amenajarea terenurilor de la cantonamentul din Lunca Jiului. "Daca este dupa ce datorii au toate echipele, nu ar mai fi programata nici una. Stati linistiti, Universitatea are cele mai mici datorii dintre toate echipele din tara", a spus directorul sportiv al oltenilor, Silvian Cristescu.

×
Subiecte în articol: sport