x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport “U” CRAIOVA - “Va fi foarte echilibrat”

“U” CRAIOVA - “Va fi foarte echilibrat”

de Mario Morcov    |    18 Noi 2008   •   00:00

Adrian Mititelu crede că formaţia din Bănie pleacă favorită în meciul cu Steaua, considerând că cele două echipe sunt foarte apropiate valoric.



La trei zile după egalul cu Rapid, oltenii se gândesc deja la următorul examen dur de pe teren propriu, programat vineri cu Steaua, de la 20:45, în direct la Antena 1. Ieri, patronul craiovenilor a spus că partida respectivă se anunţă extrem de echilibrată. “Cred că din 1995, când Universitatea era antrenată de Victor Piţurcă şi se bătea cu Steaua pentru campionat, de atunci nu a mai fost o situaţie aşa echilibrată între cele două echipe. Steaua încă rămâne o echipă experimentată, dar ca formă şi valoare este sub noi acum. Universitatea porneşte favorită în proporţie de 51 la sută. Şansa va fi hotărâtoare, sper să nu mai fie ghinionul din meciul cu Rapid. Nu ştiu dacă s-a făcut o statistică la nivelul Ligii I, dar cred că noi am avut cele mai multe ocazii ratate în acest sezon. Steaua poate oricând să facă un meci foarte bun, are jucători cu experienţă, dar cred că a venit vremea să câştigăm şi ar trebui să-i batem, pentru că în ultimul timp Steaua a câştigat la Craiova cu mare noroc”, a declarat Mititelu la Radio Oltenia Craiova. Clubul din Bănie a scos ieri la vânzare 12.000 de bilete pentru meciul contra “militarilor”, acestea costând 30 lei la peluze şi tribuna a II-a şi 35 lei la tribuna I.

×
Subiecte în articol: sport