Dan Petrescu consideră că juveţii nu sunt cu nimic mai prejos decât adversarul Unirii din Cupa UEFA.
Dan Petrescu consideră că juveţii nu sunt cu nimic mai prejos decât adversarul Unirii din Cupa UEFA.
Tehnicianul ialomiţenilor nu a ascuns faptul că îi este teamă
de meciul cu Universitatea Craiova.
“E normal să fiu îngrijorat, am şi motive. Cunosc valoarea Craiovei, o formaţie
foarte bună în acest campionat, care joacă foarte bine pe atac. Universitatea
este o echipă imprevizibilă. În campionatul trecut, după ce am câştigat la Craiova, am avut un meci
foarte greu în retur, am făcut doar 2-2 pe terenul nostru. Cu Universitatea ne
aşteaptă un meci cu o încărcătură mare, aidoma întâlnirilor cu Rapid din etapa
trecută şi cu Hamburg din turul întâi al Cupei UEFA”, a argumentat Dan
Petrescu. Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, şi-a amintit că Marius Martiş,
care va conduce la centru partida de la Urziceni, i-a mai arbitrat pe juveţi şi
la meciul pierdut de aceştia la Dinamo. “Pentru noi, Martiş e un coşmar! Este
un om care ne-a deposedat mişeleşte de o victorie cu Dinamo, când şi-a bătut
joc de un meci întreg. Mă aşteptam să se lase de arbitraj, însă, din păcate,
suntem nevoiţi să-l suportăm în continuare. Martiş a fost totdeauna arbitrul
echipelor din Bucureşti, iar pentru mine Unirea ţine tot de Capitală, pentru că
toţi cei implicaţi în acest club locuiesc acolo”, a declarat Mititelu. “E prima
oară cînd ne arbitrează Martiş”, au replicat oficialii Unirii.