x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Anunț OFICIAL. Școala începe pe 12 septembrie. Ce schimbări îi așteaptă pe elevi în noul an școlar

Anunț OFICIAL. Școala începe pe 12 septembrie. Ce schimbări îi așteaptă pe elevi în noul an școlar

27 Aug 2016   •   10:04
Anunț OFICIAL. Școala începe pe 12 septembrie. Ce schimbări îi așteaptă pe elevi în noul an școlar

Anul şcolar 2016 - 2017 începe pe 12 septembrie, cu festivitatea de deschidere, iar programul ''Şcoala altfel'' se întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, în perioada cursurilor, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mirabela Amarandei.

"Am constatat că, în ultima vreme, circula în online diverse forme de structură a anului şcolar 2016 - 2017. Cele mai multe preiau forma iniţială a structurii propuse în dezbatere, anunţând-o ca decisă prin ordin de ministru. Ceea ce este neadevărat. Aşa încât precizez: cursurile încep pe 12 septembrie, cu festivitatea de deschidere a anului şcolar, iar programul 'Şcoala altfel' se întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, în perioada cursurilor", a spus Amarandei.

Potrivit ordinului de ministru, anul şcolar 2016 - 2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 - 16 iunie 2017).

Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017), vacanţa intersemestrială (4 - 12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 - 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie - 10 septembrie 2017).

De asemenea, în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a - pe 9 iunie 2017.

Programul naţional ''Şcoala altfel'' are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).

"Intervalul aferent programului 'Şcoala altfel' nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, de regulă, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naţionale şcolare", se menţionează în ordin. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: an scolar an școlar 2016-2017