x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Bacalaureat: Modalitatea de evaluare a lucrărilor de anul viitor va fi aceeaşi ca în sesiunile anterioare

Bacalaureat: Modalitatea de evaluare a lucrărilor de anul viitor va fi aceeaşi ca în sesiunile anterioare

09 Sep 2019   •   21:10
Bacalaureat: Modalitatea de evaluare a lucrărilor de anul viitor va fi aceeaşi ca în sesiunile anterioare

Modalitatea de evaluare a lucrărilor scrise şi de soluţionare a contestaţiilor în sesiunile examenului naţional de Bacalaureat din anul 2020 va fi aceeaşi ca în sesiunile anterioare, a informat luni Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), într-un comunicat dat publicității.

Potrivit sursei citate, acest fapt este statuat de ordinul de ministru nr. 4.950/2019 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat, în care se menţionează că modalitatea de evaluare a lucrărilor scrise şi de soluţionare a contestaţiilor se realizează şi în sesiunile anului 2020, la fel ca în sesiunile anterioare ale examenului de Bacalaureat.

MEN precizează că evaluarea încrucişată între judeţe a lucrărilor scrise „nu este exclusă”.

„Pentru anumite discipline care se predau numai în anumite judeţe (cazul limbilor materne turcă şi croată, predate doar în judeţul Constanţa, respectiv Caraş-Severin), chiar dacă lucrările scrise au fost transmise spre evaluare în alte judeţe, a fost necesar ca în comisiile de evaluare să fie nominalizaţi profesori evaluatori din aceleaşi judeţe din care proveneau lucrările scrise. În concluzie, excepţia de la regulă are incidenţă strict limitată la aceste situaţii. În fiecare judeţ, numărul de cadre didactice care se formează prin cursuri în domeniul evaluării pentru examenul naţional de Bacalaureat se raportează la numărul elevilor care finalizează anual cursurile liceale. Întrucât nu se poate face întotdeauna repartizarea strict echilibrată a lucrărilor scrise, ca urmare a evaluării încrucişate între judeţe a lucrărilor scrise, pot apărea situaţii în care, în judeţe cu număr mic de elevi, să fie transmise spre evaluare lucrări scrise din judeţe cu număr mare de elevi”, afirmă MEN.

AGERPRES

×