x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Camera Deputaților a aprobat transportul gratuit pentru elevii din învățământul primar

Camera Deputaților a aprobat transportul gratuit pentru elevii din învățământul primar

21 Apr 2021   •   13:24
Camera Deputaților a aprobat transportul gratuit pentru elevii din învățământul primar
Sursa foto: Captura Antena 3

Camera Deputaților a aprobat o modificare la Legea Educației 1/2011, potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la școală. 

Prevederea a fost admisă cu 277 de voturi pentru, 3 împotriivă și 17 abțineri. â

"În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale", arată un amendament la proiect, iniția de Natalia-Elena Intotero (PSD) şi Szabo Odon (UDMR).

Articolul va intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022/2023.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, iar proiectul urmează să fie supus dezbaterii Senatului. 

×
Subiecte în articol: elevi invatamant primar transport gratuit