x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cum vor fi așezați elevii în banci, la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Examenele ar putea fi reprogramate în localitățile carantinate

Cum vor fi așezați elevii în banci, la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Examenele ar putea fi reprogramate în localitățile carantinate

de Alice Petrescu    |    19 Mar 2021   •   12:15
Cum vor fi așezați elevii în banci, la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Examenele ar putea fi reprogramate în localitățile carantinate
Sursa foto: Hepta

Potrivit unei adrese trimise de Ministerul Educației către școli, la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, neamestecați cu cei din alte clase, scrie Edupedu.ro.

Ministerul Educației a revenit cu aceste precizări la o săptămână după ce a emis procedura pe care unitățile de învățământ trebuie să o aplice în cazul simulărilor, dar în care nu era precizată exact această situație care ține de normele de protecție a sănătății și de distanțarea elevilor. Este vorba despre faptul că elevii din clase diferite de a VIII-a și a XII-a nu pot fi în aceeași clasă la simulare.

Probele din cadrul simulării naționale vor începe la ora 9:00, moment în care în fiecare clasă se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Pentru bacalaureat probele de la simulare durează 3 ore.

Fiecare lucrare va fi evaluată de doi profesori evaluatori: cadrele didactice din unitatea de învățământ care au urmat sau urmează programul de formare a profesorilor evaluatori pentru examenele și concursurile naționale vor fi selectate cu prioritate pentru evaluarea lucrărilor.

De asemenea, rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice, ele sunt analizate la nivelul fiecărei clase.

Calendar Simulare Evaluarea Națională 2021 (pentru clasa a VIII-a)

29 martie 2021 Limba și literatura română – probă scrisă
30 martie 2021 Matematică – probă scrisă
31 martie 2021 Limba și literatura maternă – probă scrisă
16 aprilie 2021 Afișarea rezultatelor

Calendar Simulare BAC 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a)

22 martie 2021 Limba și literatura română
23 martie 2021 Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie
24 martie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării
25 martie 2021 Limba și literatura maternă
31 martie 2021 Afișarea rezultatelor

Situația în zonele carantinate

Simulările pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională vor putea fi reprogramate cu prezență fizică până în 15 mai, în cazul localităților carantinate, potrivit unui ordin semnat vineri de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Având în vedere recentele evoluții epidemiologice, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susținerii examenelor naționale (determinante pentru viitorul tinerilor), Ministerul Educației completează Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020-2021. Astfel, elevii înmatriculati în unitățile de învățământ din localitățile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depășit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susține simulări ale examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021. În această situație, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor școlare. De asemenea, pentru asigurarea protecției sanitare, unitățile de învățământ vor putea decide, în funcție de infrastructură, ca, în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naționale, activitatea celorlalte clase să se desfășoare online, indiferent de scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor valabil în zilele respective.”, potrivit Ministerului Educației.

 

 

×