x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie O nouă materie de liceu în anul școlar 2023 - 2024. Ce spune Ligia Deca

O nouă materie de liceu în anul școlar 2023 - 2024. Ce spune Ligia Deca

de Redacția Jurnalul    |    10 Aug 2023   •   16:00
O nouă materie de liceu în anul școlar 2023 - 2024. Ce spune Ligia Deca

Elevii de clasa a XI-a vor studia o nouă disciplină începând cu anul 2023- 2024.

Materia respectivă se numește "Istoria Evreilor. Holocaustul".

"Am semnat astăzi Ordinul privind programa aferentă disciplinei 'Istoria Evreilor. Holocaustul' pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a. Este esențial ca elevii să cunoască această perioadă tragică din istorie. Prin urmare, începând din anul școlar 2023-2024, această disciplină devine obligatorie, în conformitate cu prevederile Legii 276/2021.

Noul curriculum propune elevilor nu doar cunoașterea istoriei evreilor și a momentelor tragice petrecute la jumătatea secolului trecut, ci și dezvoltarea unor valori umaniste și al toleranței, respectiv atitudini specifice cetățeniei democratice care trebuie formate și consolidate pe parcursul anilor de liceu.

Programa cuprinde conținut care va ajuta elevii să înțeleagă mai bine originea și cultura evreilor, provocările contemporane (antisemitism, xenofobie, genocid și amenințările la adresa normelor și a valorilor democratice) și memoria Holocaustului în secolul al XXI-lea", a anunțat Ligia Deca, ministrul Educației pe Facebook. 

În învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, disciplina va fi studiată în clasa a XI-a, o oră pe săptămână.

Totodată, elevii din învățământul profesional special vor învăța această materie în clasa a XII-a.

Elevii de clasa a XI-a de la filiera teoretică, profil real (cu specializările matematică-informatică și științe ale naturii) și profilul umanist (specializările filologie și științe sociale) vor studia "Istoria evreilor. Holocaustul" o oră pe săptămână.

Același program va fi și pentru elevii de la filiera vocațională, cursuri de zi, cu specializările Muzică, Coregrafie, Arta actorului, Arhitectură, Arte ambientale și Design, Arte plastice, Arte decorative, dar și pentru elevii de la profil sportiv, toate specializările.

O oră pe săptămână vor trebui să studieze noua disciplină și liceenii de la profilul pedagogic dar și elevii filierei tehnologice, cursuri de zi și seral, potrivit EduPedu.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, în noiembrie 2021, Legea privind introducerea în programa școlară a studierii istoriei evreilor și a Holocaustului.

 

×